Luni, 10 Iunie 2019 10:11

Asistentă lovită de aparţinătorul unui bolnav cronic

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Membrii unui echipaj medical, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Oradea, au fost solicitaţi să ajute un bolnav cronic. Ajunşi la faţa locului, aceștia au început procedurile uzuale pentru a-l ajuta şi transportă pe bolnav la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean Oradea, unde bolnavul mai fusese adus în repetate rânduri.

Potrivit Bihor online, la un moment dat, ambulantierul şi voluntarul au plecat să aducă targa, iar asistenta a rămas să aibă grijă de bolnav. Soţia bolnavului, aflată în aparatament, părea comunicativa, jovială, dar părea şi necăjită şi spunea că de-abia se descurca cu banii pentru îngrijirea soţului. Nimic neobişnuit însă nu indică o eventuală agresiune. Când asistenta a ieşit din apartamentul situat la parter ca să deschidă uşa de la bloc pentru colegii ei sosiţi cu targa şi aleza, soţia bolnavului s-a năpusit din senin asupra ei şi a lovit-o cu pumnul la baza capului, în zona coloanei cervicale, înjurând doctorii, asistentele şi tot sistemul sanitar.

Asistenta şi-a revenit şi s-a refugiat cu ceilalţi membri ai echipajului în maşină şi s-a cerut ajutor de la Poliţie, prin 112. Un echipaj de Poliţie a ajuns la faţa locului, iar pentru transportul bolnavului s-a chemat un alt echipaj medical.

Chiar dacă a fost agresată, asistenta a dat dovadă de omenie şi nu a depus plângere penalã împotriva agresoarei. Potrivit cms. şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției BIhor, soția bolnavului a fost sancţionatā contravențional, conform Legii 61, pentru agresiune.

Sursă foto Bihor online.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.