Vineri, 11 Octombrie 2019 09:18

Un băiat de 15 ani, băut, a furat o mașină și a accidentat un polițist

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, 11 octombrie, la primele minute după miezul nopții, polițiștii bihoreni au urmărit un băiat care a furat o mașină.
Potrivit bihon.ro, tânărul, în vârstă de doar 15 ani, a furat o mașină de pe raza localității Oșorhei. Polițiștii bihoreni s-au mobilizat pentru prinderea lui și au instituit un filtru pe Centura Oradea.

În încercarea de a scăpa de oamenii legii, tânărul a lovit cu mașina un polițist, iar mai apoi a intrat direct în parapetul metalic de la intrarea în Piața 100.
Polițistul rănit a suferit multiple leziuni și a fost internat în spital. A mai fost rănit ușor un al doilea băiat de 15 ani, care se afla pe locul pasagerului din mașina furată.

Șoferușl minor a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Sursă foto bihon.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.