Duminică, 12 Mai 2019 10:28

O femeie din Galați și-a strâns de gât bebelușul de numai 8 luni, apoi și-a tăiat venele. Copilul a murit după câteva ore, la spital

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Caz cutremurător la Galați. O femeie care era cunoscută ca suferind de depresie și-a strâns de gât bebelușul de numai 8 luni, în timp ce soțul și celălalt fiu erau la cumpărături.

„Din primele verificări s-a constatat că femeia suferă de depresie, fiindu-i administrate medicamente în acest sens, iar când soţul, împreună cu celălalt fiu, s-au întors de la cumpărături, aceasta le-a spus că l-a sugrumat pe celălalt copil al lor”, au spus reprezentanţii IPJ Galaţi pentru Mediafax.

Echipajul de la ambulanță ar fi găsit-o pe aceasta cu venele tăiate. Copilul a fost stabilizat pe moment, dar s-a stins din viață, la spital, după câteva ore.

Anchetatorii vor solicita realizarea unei expertize psihiatrice pentru a stabili încadrarea faptei. În funcţie de rezultatele acesteia, femeia care şi-a omorât copilul ar putea fi acuzată de omor calificat.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.