Marți, 14 Mai 2019 09:37

O minoră a cerut ordin de protecție împotriva tatălui violent. Acesta nu mai are voie să se apropie de ea

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bărbatul s-a enervat foarte tare pe motiv că fata stătea cu telefonul în mână și posta fotografii pe o rețea de socializare. Atunci i-ar fi luat telefonul și l-a distrus. Totul s-a petrecut sub privirile mătușii minorei. În fața instanței, pârâtul, prin avocat, a precizat că a procedat în așa manieră întrucât este un părinte grijuliu. Acesta a relatat că a crescut copilul singur de la vârsta de câteva săptămâni, după ce mama l-a părăsit.

Potrivit replicaonline.ro, fata și-a contrazis tatăl, specificând că acesta a avut mai multe manifestări agresive la adresa acestora, constând în violență fizică, distrugere.
După ce au analizat situația, judecătorii au decis: ”Emite prezentul ordin de protecție împotriva pârâtului pentru o perioadă de 3 luni de la data pronunțării hotărârii, fără somație sau trecerea unui termen, în sensul că: obligă pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 50 metri față de persoana, față de locuința acesteia situată în Năvodari și față de Unitatea de învățământ- Scoala nr..
Atrage atenția pârâtului asupra faptului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Executorie de drept. Durata măsurilor dispuse este de 3 luni, începând cu data pronunțării”, potrivit minutei judecătorești.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.