Miercuri, 28 Noiembrie 2018 09:23

Hoții au furat camerele de supraveghere care păzeau comuna de... hoți

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hoții din Dâmbovița au comis culmea furtului. Persoane încă neidentificate au sustras, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, din satul Movila, 10 camere de supraveghere care fuseseră instalate de Primărie pe domeniul public tocmai pentru prevenirea furturilor.

Se pare că operațiunea a durat mai puțin de o oră și jumătate, iar sistemul de supraveghere a și înregistrat momentul furtului. Numai că nu există și imagini cu hoții, pentru că aceștia ar fi avut grijă să nu intre în raza de acțiune a camerelor video.

Primarul localității păgubite a sesizat Secția nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat, efectuându-se cercetări în vederea identificării persoanelor bănuite și pentru recuperarea prejudiciului.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.