Luni, 02 Septembrie 2019 13:43

Primăria Târgoviște începe licitația pentru reabilitarea și modernizarea Parcului Mitropoliei

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După demararea lucrărilor pentru refacerea zonei pietonale din centrul municipiului Târgoviște, administrația locală a anunțat că o altă zonă importantă va fi transformată radical. Reabilitarea și modernizarea Parcului Mitropoliei presupune o investiție care se ridică la aproximativ 3.000.000 de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliul Local în toamna anului trecut.

Primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat lansarea licitației în vederea încheierii contractului de execuţie de lucrări pentru proiectul “Reabilitare şi modernizare Parcul Mitropoliei, Municipiul Târgovişte”.

"Investiţia presupune restaurarea ruinelor existente, iar pentru punerea în valoare şi protejarea acestora se prevede zidărie de piatră la partea superioară, consolidarea sau după caz marcarea ruinelor pe o altă cotă (mai ridicată) a zidurilor vechilor chilii, marcarea beciurilor palatului mitropolitan de pe latura de vest, inclusiv protejarea lor la partea superioară cu zidărie de piatră, refacerea turnului principal de acces în incintă, refacerea zidurilor vechiului paraclis al Mitropoliei, marcarea în teren a fântânii vechii Mitropolii şi amenajarea aleilor de acces. Totodată, se va proceda la desfacerea integrală a pavimentului existent şi la realizarea unui pavaj nou, diferenţiat, în funcţie de specificul suprafeţei destinate circulaţiei pietonale:  zona alei pietonale, promenadă; zona loc de joacă pentru copii şi paviment fără rosturi (zona pentru role, skateboard); construirea acceselor în parc de tip plan înclinat (rampă), fără trepte sau borduri în vederea asigurării unui acces facil persoanelor cu dizabilităţi, bicicliştilor, cărucioarelor pentru copii, etc", a detaliat edilul.

Lucrprile vor mai include extinderea și înfrumuseţa zonele verzi, reconstruirea fântânilor arteziene, modernizarea rețelelor edilitare, dotarea spațiului cu mobilier urban modern.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.