Joi, 21 Martie 2019 13:46

Anchetă în cazul decesului un pacient care ar fi fost operat de un medic voluntar, nu de cel trecut în documente

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a făcut o plângere la Poliţie şi la Parchet după un bărbat operat de trei ori a murit în spital. Rudele au sesizat că pacientul ar fi fost operat de un voluntar, nu de specialistul cel care figura în documente, relatează Mediafax.

Directorul Spitalului Judeţean Timişoara, medicul Marius Craina, a declarat, pentru sursa citată, că unitatea medicală a fost sesizată de un aparţinător că tatăl său a murit după ce a fost operat de un alt medic decât cel care figura în documente.

Totul s-a întâmplat la începutul lunii februarie a acestui an, victima fiind un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost internat în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara, iar mai apoi operat la piciorul stâng. Au mai urmat două intervenţii chirurgicale, iar în scurt timp pacientul a murit.

Fiul pacientului decedat a făcut o sesizare conducerii Spitalului Judeţean Timişoara, în care reclama faptul că pe tatăl său ar fi trebuit să-l opereze medicul Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, dar în realitate intervenţia a fost efectuată de un alt medic tânăr, voluntar în unitatea medicală.

"Am adunat toate actele, datele, le-am înaintat către Consiliul de Etică al spitalului, care se ocupă de analiza unor astfel de cazuri şi, de asemenea, având în vedere faptul că se acuză că alt medic a participat la intervenţie, am înaintat către organele competente, abilitate, Poliţie şi Parchet. Asta este situaţia astăzi. Am făcut o plângere la poliţie şi la parchet, doar am semnalat problema care s-a ridicat şi care implică spitalul, urmând ca şi organele abilitate să desfăşoare cercetarea cuvenită şi să stabilească măsurile”, a afirmat Marius Craina, pentru Mediafax.

Sursa foto: banatulazi.ro

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.