Luni, 13 Mai 2019 11:57

VIDEO - Descinderi ale „mascaților” în Arad și Timiș pentru destructurarea unei rețele de trafic de migranți

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate şi mascaţii de la trupele speciale, dar şi ofiţeri DGA, au descins la nu mai puțin de 15 adrese din Arad şi una din Timişoara, la membrii unei rețele de trafic de migranți. La una din locaţii poliţiştii au descoperit un grup de 12 migranţi.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, reţeaua a fost monitorizată mai bine de şase luni și potrivit anchetatorilor, în toată această perioadă membrii reţelei, din care făceau parte atât romani cât şi cetăţeni străini, au încercat să transporte peste graniţă mai mulţi transfugi.
Transporturile au fost oprite în vămile din Arad. Migranţii intenţionau să ajungă în ţări precum Germania şi Austria.

Liderul grupării a fost ridicat de oamenii legii din Timişoara, dintr-un bloc de garsoniere de pe strada Louis Pasteur şi este un cetăţean de origine siriană.

Oamenii legii spun că migranţii plăteau până la 10.000 de euro de la locul de plecare până la destinaţie. 
Gruparea care trafica transfugi avea legătură cu o reţea europeană de migraţie. Aveau la dispoziţie TIR-uri cu care transportau migranţii peste graniţă.

Cei reţinuţi luni dimineaţa urmează să fie duşi la audieri la sediul DIICOT Timişoara. Ei sunt cercetaţi pentru constituire de grup infracţional şi trafic de migranţi.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.