Luni, 16 Septembrie 2019 11:26

Jaf la Casa de Pensii Timiş. Hoţii au spart două seifuri şi au plecat cu aproximativ 50.000 de euro

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Persoane necunoscute au pătruns în Casa de Pensii Timiş şi, cu ajutorul unor extinctoare, au spart două seifuri din care au furat aproximativ 50.000 de euro. Instituţia este închisă cel puţin până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să facă cercetările la faţa locului.

Potrivit poliţiştilor, hoţii au intrat în clădire pe o uşă din spate şi, cu ajutorul a două extinctoare, au spart două seifuri. Angajaţii au descoperit totul, luni dimineaţă, când au ajuns la serviciu, informează news.ro. În cele două seifuri se aflau aproximativ 50.000 de euro, echivalentul în lei.

Poliţiştii au început cercetările, iar criminaliştii prelevează probe şi vor fi analizate şi imagini de pe camerele de supraveghere, mai notează sursa citată.

Angajaţii au fost trimişi acasă până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să poată face cercetările. Cel puţin până atunci, instituţia rămâne închisă publicului.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.