Duminică, 03 Noiembrie 2019 12:07

Liderii minerilor care protestează la Paroşeni şi Uricani, invitaţi la Palatul Victoria

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O delegaţie formată din reprezentanţi ai minerilor care protestează duminică, pentru a şaptea zi consecutiv, în subteranul exploatărilor Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, este aşteptată luni dimineaţă la Palatul Victoria, iar apoi la sediul Ministerului Energiei, în încercarea de a găsi o soluţie la revendicările formulate de către aceştia.

"Am fost invitaţi de ministrul Muncii la o discuţie cu doamna premier Viorica Dăncilă. Vom merge pentru că vrem să vedem ce se poate face pentru minerii care vor fi disponibilizaţi. Noi solicităm un act normativ similar Ordonanţei 60. Dacă nu se poate emite o ordonanţă de urgenţă, atunci să fie depusă o iniţiativă legislativă în Parlament şi, după câte ştim, există un asemenea proiect. Promovat în regim de urgenţă, într-o săptămână proiectul poate deveni lege şi va rezolva nedreptatea făcută acestor oameni", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Huila", Laszlo Domokos.

Delegaţia minerilor este aşteptată apoi la sediul Ministerului Energiei, unde se va întruni Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ). Potrivit liderului sindical, membrii CA ar urma să ia act şi de demisia directorului societăţii, Pavel Dreghici.

Aproape o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat, de luni, în subteranul celor exploatări de cărbune din Valea Jiului, solicitând prelungirea Ordonanţei 36 sau un act normativ similar prin care minerilor disponibilizaţi să li se garanteze acordarea unor venituri de completare şi vechimea în muncă pentru maxim 22 de luni, în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare, sau angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, pentru cei care nu se pot pensiona încă.

Credit foto replicahd.ro.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.