PAMFLET | 20 de conspiraţii secrete pentru proşti, de dezbătut pe timp de pandemie

PAMFLET | 20 de conspiraţii secrete pentru proşti, de dezbătut pe timp de pandemie

Dacă eşti prost sau pur şi simplu ai o imaginaţie extrem de bogată, iată câteva teorii ale conspiraţiei despre pandemia de coronavirus, pe care să le dezbaţi cu prietenii tăi, când staţi voi să vă daţi cu părerea despre sănătate publică, macroeconomie şi relaţii internaţionale la o sămânţă şi o bere la pet: 

- Nu zicem că e o conspiraţie, dar de când a apărut criza asta, aţi mai auzit vreo discuţie în spaţiul public despre dosarul de mită al Sorinei Pintea? Suspect, nu-i aşa?

- La cum sunt plimbaţi pacienţii de la un spital la altul, în Prahova s-a ajuns să fie 54 de oameni internaţi cu COVID-19 şi peste 120 de externări.

- Antenele 5G chiar afectează! Acum toţi proştii pot să lase comentarii cu o viteză mult mai bună a conexiunii la internet.

- Sunt greşite cifrele! Din 9.000 de români infectaţi, aproape 3.500 erau de fapt conturi false.

- Un spital de campanie amenajat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării a ieşit cu două etaje în loc de unul, după ce proiectantul a greşit o grindă.

- Îşi urmează propriile interese! Televiziunile inventează ştiri alarmiste despre coronavirus ca să vă ţină pe toţi în case. De ce? Ca să vă uitaţi mai mult la televizor, e evident.

- Nu vă mai ascundeţi! Chinezii au lansat coronavirusul ca să-şi crească vânzările de măşti de protecţie. Apropo, ştii cine a inventat hârtia? Chinezii, sigur ştiai. Dar ştii cine a inventat hârtia igienică? Hai că te prinzi repede.

- Încă un pacient a murit de COVID. În sensul că el nu avea efectiv virusul, dar medicul care trebuia să-l trateze, preventiv, a refuzat să se apropie de el.

- De fapt în Italia, Spania şi Anglia nu e nici urmă de coronavirus, dar au inventat ei un pretext ca să scape de românii cinstiţi care le luaseră locurile de muncă şi femeile frumoase. Se ştieee!

- Cât de clar e! Guvernul nu mai vrea ca românii să plece în concedii, ca să nu mai fie nevoie să acorde vouchere de vacanţă.

- De-a dreptul malefic! Chinezii au inventat coronavirusul ca să distragă atenţia de la o altă invenţie secretă scoasă în aceeaşi perioadă, cu bani de la Soroş, o armă cu antene 5G care defrişează pădurile.

- Lasă că ştim noi! Familia unui bărbat decedat de ciroză a primit bani de la UE ca să spună c-a murit de COVID, dar şi de la un lider politic ca să spună c-a votat cu PSD.

- E o conspiraţie politică! Un fost discipol al lui Vadim Tudor vrea să-şi deschidă partid, dar pentru asta avea nevoie de un subiect de discuţii pe internet, ca să vadă cum se poziţionează oamenii pe Facebook, cine se lasă păcălit şi cine se prinde. Un fel de Cambridge Analytica pentru dobitoci.

- În Harghita sunt cazuri puţine, pentru că oficialii de acolo n-au ştiut cum să completeze corect raportările în limba română.

- Aţi observat că dusul gunoiului nu se numără printre motivele din declaraţia pe propria răspundere? Asta pentru că baştanii care au făcut ordonanţa stau toţi la vile şi nu s-au prins că unii oameni trebuie să treacă din când în când pe la ghene. Ei pur şi simplu scot pubela plină în faţa porţii şi o găsesc miraculos goală câteva ore mai târziu.

- Aer de calitate! De când s-a redus poluarea generată de traficul rutier în Ploieşti, mirosul eco de la ferma de lângă parcul municipal se simte aproape la fel de puternic ca mirosul de la Brazi.

- Un proiect al Primăriei pentru sprijinirea medicilor pe timpul pandemiei de coronavirus, amânat din cauza pandemiei de coronavirus.

- Le-am aflat secretul! Guvernul vrea să vă ţină pe toţi în locuinţe, astfel încât camioanele care vor lucra la autostrada Ploieşti-Braşov să nu piardă timp în aglomeraţia de pe DN1.

- Sunt interese mari la mijloc! Nu vi se pare suspect că acest virus a apărut în China fix înainte de Olimpiada care urma să se ţină în Japonia? Ca să nu mai amintim că amânarea EURO 2020 a picat numa’ bine pentru unele ţări care nu finalizaseră lucrările la stadioane. Să fie o coincidenţă?

- Accident pe timp de pandemie! Un bărbat care a dărâmat din greşeală un raft de drojdie umedă şi a rămas prins sub el apare în statistici drept decesul 500, deşi nu numai că nu avea coronavirus, dar nici măcar n-a murit!

 

Acesta este un pamflet. El vine ca răspuns la o serie de comentarii şi teorii bolnăvicioase care inundă reţelele de socializare în ultima perioadă, rolul său fiind în parte de a atrage atenţia oamenilor cu privire la informaţiile false, iresponsabile şi neargumentate care circulă, în parte de a le da de lucru celor cu o imaginaţie extrem de bogată sau de odihnită şi să-i ţină puţin ocupaţi astfel încât oamenii serioşi să-şi vadă de treburile lor fără să mai fie nevoie să se enerveze inutil. Dacă v-a plăcut (sau dacă aveţi şi voi în lista de prieteni un "Nea Gigel care le ştie pe toate" şi vă scoate din sărite) puteţi să distribuiţi articolul pe reţelele de socializare.

Image
Image
Image