Sfidare! Consilierii PNL care n-au luat poziţia de drepţi la discursul preşedintelui vor fi sancţionaţi

Sfidare! Consilierii PNL care n-au luat poziţia de drepţi la discursul preşedintelui vor fi sancţionaţi

Conducerea PNL ia măsuri drastice faţă de mai mulţi consilieri surprinşi într-un moment de neatenţie, în timpul şedinţei din această săptămână a Consiliului Judeţean, fix în timp ce pe ecran rula un mesaj video transmis de preşedintele ţării.

Potrivit surselor noastre din partid, consilierii au fost mustraţi în timpul unei şedinţe a Biroului Politic Judeţean, ba chiar s-a propus şi excluderea din partid a celor care au fost prinşi că se uitau pe telefoanele mobile în timpul discursului. Spre norocul lor, au scăpat de excludere, după ce au argumentat că sunt atât de fani Iohannis, încât îi ştiau pe de rost discursul, d-aia nici n-au mai fost atenţi când acesta a fost difuzat în şedinţă.

Până la urmă, tot răul spre bine, iar unul dintre cei iniţial mustraţi, după ce şi-a motivat gestul, a ajuns chiar să fie lăudat de liderii de partid. "Când am văzut imaginea preşedintelui, am simţit o nevoie urgentă să-mi actualizez starea pe Facebook şi să scriu că mă simt inspirat", le-a povestit acesta colegilor, înainte să le arate selfie-ul făcut în faţa videoproiectorului din sala de consiliu.

Acesta este un pamflet, trebuie tratat ca atare, personajele care apar sunt ficţionale, iar orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare şi regretabilă.

Image
Image
Image