Marți, 05 Februarie 2013 08:45

Schimbări în TSD Prahova

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Tineretul Social Democrat Prahova îşi va alege, în primăvară, noua strucură de conducere. Prima schimbare s-a petrecut zilele trecute, după ce Vlad Cosma, ales deputat, a renunţat la funcţia de prim-vicepreşedinte TSD Prahova. Interimatul pe această funcţie va fi asigurat de Alexandru Banu, de 24 de ani, fiul primarului din Cornu şi membru în staff-ul de campanie al lui Cosma la parlamentare. A existat o schimbare şi la TSD Ploieşti, unde Mihail Păun era preşedinte interimar de aproape un an, urmând ca Vlad Cosma să coordoneze activitatea până la alegeri, programate cel mai probabil în aprilie. Preşedintele TSD Prahova, Bogdan…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
"În situaţia în care ar fi existat o anchetă DIICOT în ceea ce mă priveşte, atunci cu siguranţă măcar eu ar fi trebuit să ştiu, sau cel puţin primul ministru, atunci când a acceptat cooptarea mea în cabinet", a precizat ieri Varujan Vosganian, Ministrul Economiei, cu ocazia participării la un seminar de afaceri organizat la Ploieşti. Delcaraţia a fost făcută în urma unui articol al Agenţiei France-Presse, cu privire la raportul prezentat de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. AFP citează o sursă din cadrul CE care precizează că doi dintre miniştrii la care face referire raportul…
Pagina 186 din 186