Adrian Dobre, la final de mandat: "Am reușit să creez un ecosistem care a făcut ca lucrurile să funcționeze corect"

Adrian Dobre, la final de mandat: "Am reușit să creez un ecosistem care a făcut ca lucrurile să funcționeze corect"

Odată cu instalarea noului Consiliu Local şi depunerea jurământului de către Andrei Volosevici, marţi la prânz, mandatul de primar al lui Adrian Dobre s-a încheiat oficial. Fostul primar a pubicat un mesaj în care a vorbit despre mandatul 2016-2020, apreciind că, deşi există probleme recunoscute, în viziunea sa administraţia locală a trecut de la stadiul de "paralizată" şi cu datorii la cel de "ecosistem care a făcut ca lucrurile să funcționeze corect".

Adrian Dobre a declarat că lasă proiecte europene începute, învaloare cumulată de 200 de milioane de lei, care pot fi implementate în următorii ani, reluând practic o temă pe care o avordase şi acum câteva luni, când vorbea despre "proiecte la cheie". "Mandatul meu de primar al Municipiului Ploiești s-a încheiat azi și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținere și înțelegere. Au fost 4 ani grei, dar frumoși și buni. Am găsit o Primărie “paralizată”, cu multe datorii și probleme, fără proiecte și fără viziune. Am reușit însă, ca pe parcursul mandatului meu, să creez un ecosistem care a făcut ca lucrurile să funcționeze corect, într-un cadru exclusiv instituțional. Am dat funcționarului public statutul de care avea și are nevoie, cel al integrității morale și profesionale, pentru ca actul decizional individual și colectiv să fie corect și imparțial, lipsit de subiectivismul voluntar. Ceea ce e foarte mult, având în vedere trecutul primăriei noastre. Doar așa am putut ca, după 4 ani, să pornim proiecte noi și altele uitate și să aducem la Ploiești finanțări europene în valoare de 200 de milioane de euro pentru infrastructură, mobilitate și educație, proiecte extrem de necesare orașului, care se vor cuantifica vizual în următorii 2 ani", a afirmat deja fostul primar al municipiului Ploieşti, într-un mesaj publicat pe Facebook.

"Am cheltuit banul public cu grijă și chibzuință. Orașul nostru are încă probleme, iar dezvoltarea lui depinde foarte mult de viziunea pe termen lung a celor care îl vor conduce, dar și mai important, de implicarea fiecăruia dintre noi. Eu voi continua să fiu alături de ploieșteni, să susțin proiectele și schimbarea în bine a orașului. Mi-am dorit un mandat corect, care la final să aibă mai multe răspunsuri decât întrebări. Și cred c-am izbutit. Pentru a avea o imagine exactă a mandatului meu puteți vizualiza mai jos o scurtă prezentare cu principalele realizări din acești 4 ani. Vă mulțumesc!", se încheie mesajul de despărţire publicat de Adrian Dobre în ultima zi de mandat.

Mesajul transmis pe Facebook de politician a fost însoţit şi de un clip video despre realizările ultimilor patru ani:

Image
Image
Image