Comasarea spitalelor din Ploiești. Propunerea ministrului Sănătății, criticată și de Mișcarea Noi, Ploieștenii

comasarea spitalelor din ploiești

Propunerea ministrului Sănătății a fost legată de comasarea spitalelor din Ploiești, în ideea unei gestionări mai eficiente a resurselor financiare și umane, precum și a spațiilor existente. Numeroase voci au criticat, însă, această variantă, arătând că activitatea unor unități care sunt administrate bine și funcționează corect ar putea fi afectată de trecerea în subordinea Spitalului Județean.

O nouă opinie privind propunerea ministrului Alexandru Rogobete a fost publicată astăzi, de Mișcarea Noi, Ploieștenii. Comunicatul de presă face referire la Pediatrie și Municipal, cele două spitale din administrarea Primăriei Ploiești, dar și la CFR, despre care s-a vorbit cel mai mult în ultimele zile.

„Ministrul Sănătății a lansat recent public ideea unor schimbări majore în structura spitalelor din Ploiești: posibile transferuri, comasări sau reorganizări.

Orice decizie privind spitalele ploieștenilor trebuie discutată transparent cu medicii, pacienții și comunitatea locală.

Spitalul de Pediatrie

Clădirea actuală este improprie, iar municipalitatea nu are în acest moment capacitatea financiară de a construi un spital nou.

Consiliul Județean poate accesa fonduri europene pentru un spital nou, care să includă și secția de pediatrie.

Acesta este un demers firesc și benefic, iar discuțiile aflate în curs pe această temă, dintre Primărie și CJ, sunt necesare.

Spitalul Municipal

Poziția noastră este fermă: Spitalul Municipal trebuie să rămână al orașului. Și există două motive esențiale:

> Comunitatea medicală respinge transferul - Este spitalul Ploieștiului, iar orașul trebuie să aibă în subordine măcar o unitate medicală.

> Spitalul se dezvoltă și funcționează bine, iar ploieștenii apreciază actul medical - Ultimele investiții confirmă acest lucru:

• Acceptat în Programul Cantacuzino pentru consolidare seismică derulat de Ministerul Sănătății

• Laborator de Radioterapie inaugurat în ianuarie 2025

• Dotări medicale moderne prin fonduri europene în curs

• Contract semnat pentru Centrul de Îngrijiri Paliative, clădire modernă construită de la zero

Nu există niciun motiv pentru înstrăinarea lui. Ne opunem ferm unui astfel de demers.

Spitalul CFR

Înainte de orice propunere, ministrul Sănătății ar fi trebuit să discute cu medicii, cu pacienții și cu ploieștenii.

Realitatea este că:

• există deja o petiție cu aproape 2.000 de semnături împotriva măsurii,

• reacțiile publice sunt în marea lor majoritate negative.

Vocea comunității pare să se exprime împotriva unui astfel de demers” se arată în comunicatul transmis de Mișcarea Noi, Ploieștenii în cursul zilei de sâmbătă.