Conducere nouă la ALDE Prahova, cu Emil Calotă şi Cătălin Beciu în frunte

Conducere nouă la ALDE Prahova, cu Emil Calotă şi Cătălin Beciu în frunte
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Patronul fostei firme de semaforizare din Ploieşti, Cătălin Beciu, fost secretar de stat, şi fostul primar Emil Calotă au preluiat conducerea ALDE Prahova, din calităţile de preşedinte şi respectiv vicepreşedinte. Surse din mediul politic anunţă că Beciu a devenit şi preşedinte executiv al formaţiunii la nivel naţional, în timp ce Emil Calotă urmează să preia conducerea organizaţiei Ploieşti, cu şanse mari să fie şi candidatul ALDE la alegerile pentru Primărie.

Biroul Naţional al ALDE a decis numirea unei structuri de conducere interimare la organizaţia Prahova, în condiţiile în care, în ultimele luni, după tensiunile care au dus la plecarea mai multor membri, la conducere fusese detaşat de la centru Daniel Chiţoiu, tot interimar. Practic, este o încercare de regrupare a probabil celei mai puternice filiale a ALDE din istoria de câţiva ani a formaţiunii, după tensiunile dintre Graţiela Gavrilescu şi Călin Popescu Tăriceanu care au făcut, într-un final, ca fostul preşedinte al ALDE Prahova să plece la Forţa Naţională, alături de senatorul Teodor Meleşcanu şi mai mulţi colegi.

Cătălin Beciu, cunoscut pentru activitatea în domeniul semaforizării, cu firma Selas, prin perioada în care Emil Calotă era primar şi Graţiela Gavrilescu viceprimar, a revenit recent în ALDE, după ce la un moment dat părăsise formaţiunea pentru a lansa, fără cine ştie ce răsunet, Partidul Neoliberal. La prima "descălecare", pe la începuturile guvernării PSD-ALDE, el a ocupat un post de secretar de stat, la Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, de unde a plecat cu mare scandal, în urma unor declaraţii publice în care cataloga românii care protestau în faţa Palatului Victoria drept "nazişti". "Animalelor, mi-e scârbă de voi" le transmitea politicianul protestatarilor, într-un mesaj publicat în ianuarie 2017 pe Facebook.

Ieri a avut loc prima manifestatie nazista, din ultimii saptezeci de ani, in Romania. Au iesit niste cretini care vor tortura in locul privarii de libertate si lagare de exterminare in locul inchisorii. Mai vor si incalcarea Constitutiei, care garanteaza dreptul la demnitate si la tratament uman. Animalelor, mi-e scarba de voi. De toti aia care ati fost pe strada, aseara. Atat de scarba incat as iesi impotriva voastra, tot acolo, in strada. Doar ca vreau sa fiu sigur ca pot sa respect Constitutia, care va garanteaza dreptul la viata... Astazi, nu sunt sigur. Fac spume cand vad nazisti. Multe spume. Jos Kovesi, Iohannis, Mungiu Mictiunedi si, in general, jos cretinii si nazistii!
Editez: A, stiu ca limbajul nu-i politic. Si? Sunt om de afaceri."

Cătălin Beciu, fost secretar de stat din partea ALDE

La scurt timp, politicianul anunţa că se autosuspendă din ALDE, dând de înţeles că din postura de membru de partid nu se putea exprima public în voie. Cătălin Beciu (în foto, sursa: observator.tv) mai deţine un club de golf în sudul judeţului Prahova, a cochetat la un moment dat cu ideea deschiderii unei televiziuni locale, potrivit unor surse din mediul politic, iar în 2019 Economic.net scria despre el că a semnat un protocol de colaborare cu fondatorul controversatei Cambridge Analytica, protocol care viza dezvoltarea şi promovarea unor aplicaţii pentru smartphone autohtone.

De cealaltă parte, pe Emil Calotă bănuim că vi-l amintiţi mai bine.

Schimbările de conducere produse acum lasă totuşi pe afară câţiva dintre membrii vechi ai formaţiuni, asta dacă admitem că în ALDE Prahova au mai rămas atât de mulţi membri importanţi încât unii dintre ei pot să şi rămână în afara biroului judeţean de conducere. Lăsând gluma, sursele noastre din partid spun că viceprimarul George Pană, într-o perioadă creditat drept candidat al formaţiunii la Primăria Ploieşti, şi consilierul judeţean Horia Toma, fost primar şi deputat, ar fi "principalii pierzători".

Image