Împrumut de 10 milioane de euro, pentru termoficare, la Ploiești. Bogdan Toader: „Sper să fie ultima dată”

termoficare împrumut ploiești

Deputatul de Prahova Bgdan Toader, președintele PSD Ploiești, a anunțat că, „din responsabilitate față de oameni”, social-democrații ar putea vota pentru contractarea unui nou împrumut la nivelul municipiului, astfel încât să fie asigurate sumele necesare pentru termoficare. Totodată, acesta solicită ca viitorul buget să fie „construit pe responsabilitate”, astfel încât administrația locală să nu mai fie nevoită să acceseze credite ca să asigure acest serviciu public.

Liderul PSD Ploiești a făcut precizările în condițiile în care, joi, pe ordinea de zi a ședinței CL Ploiești există un proiect privind contractarea unui împrumut de 10.000.000 de euro pentru termie.

„Proiectul de hotărâre care va fi dezbătut la nivelul Consiliului Local al municipiului Ploieşti privind contractarea unui împrumut în valoare de 50 de milioane de lei vizează asigurarea funcționării sistemului de termoficare și protejarea ploieștenilor în sezonul rece 2025–2026.

Dacă grupul consilierilor locali ai PSD Ploiești va susține acest proiect, o va face din responsabilitate față de oameni, pentru ca nicio familie să nu fie pusă în situația de a rămâne fără căldură. În același timp, spun deschis: sper ca aceasta să fie ultima dată când orașul este obligat să recurgă la împrumuturi, ca urmare a unei planificări bugetare insuficient fundamentate”, a transmis deputatul Bogdan Toader.

Acesta a criticat modul în care au fost cheltuiți banii și cere „responsabilitate, chibzuință și o prioritizare reală în pregătirea bugetului municipiului Ploiești”.

„Anul 2025 ne-a arătat că risipa de resurse publice, direcționată către evenimente, concerte și alte manifestări costisitoare, poate afecta capacitatea administrației de a răspunde unor nevoi reale și urgente ale comunității. Ploieștiul are nevoie de o abordare diferită — una în care bugetul local este construit cu responsabilitate, prioritățile sunt clare, iar fiecare leu public este cheltuit cu respect față de contribuabili. În acest sens, solicit responsabilitate, chibzuință și o prioritizare reală în pregătirea bugetului municipiului Ploiești pentru anul în curs.

Eu încă mai cred într-o administrație care pune oamenii înainte spectacolului, investițiile înaintea risipei și soluțiile înaintea improvizației”, a completat Toader.