Vineri, 19 Aprilie 2019 15:00

PSD Prahova pierde un consilier judeţean. Dan Şepşi a demisionat din CJ, dar rămâne în CA-ul de la Spitalul Judeţean

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consilierul social-democrat Daniel Şepşi a demisionat din Consiliul Judeţean Prahova, invocând motive personale, iar colegii săi au luat act, oficial, de decizie, în şedinţa de vineri, adoptând o hotărâre prin care au vacantat postul. Politicianul va putea, totuşi, să reprezinte în continuare instituţia în Consiliul de Administraţie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a anunţat conducerea. Un al doilea consilier PSD are o situaţie incertă, după ce a fost declarat incompatibil, însă astăzi a scăpat de excludere, profitând de faptul că proiectul de hotărâre care-l viza nu avea un aviz.

Demisia lui Dan Şepşi (foto) este depusă de peste o lună, şedinţa de vineri reprezentând, însă, prima ocazie pentru vacantarea oficială a postului, care, conform legii, se face prin votul celorlalţi consilieri. Preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a precizat că acesta, în ciuda demisiei din calitatea de consilier, va putea în continuare să facă parte din CA-ul de la cel mai mare spital din judeţ, Toader explicând că Dan Şepşi fusese numit aici prin dispoziţie şi că nu este o obligaţie ca ocupantul respectivului post să fie şi consilier în funcţie.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

PSD rămâne fără doi consilieri județeni: Dan Sepși și-a dat demisia, Ion Ionică pierde mandatul pe incompatibilitate

În schimb, pentru social-democratul Ion Ionică, al doilea consilier PSD aflat în faţa situaţiei de renunţare la post, şedinţa de vineri a adus o păsuire. Politicianul a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Automat, a apărut pe ordinea de zi un proiect care viza pierderea mandatului, însă, surprinzător sau nu, acesta nu a putut fi pus în dezbatere, pe motiv că nu avea niciun aviz de la comisia de specialitate din cadrul CJ.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.