Vineri, 07 Iunie 2019 16:14

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a Anei Birchall, Roxanei Mînzatu și Nataliei Intotero, în funcțiile de ministru al Justiției, al Fondurilor Europene și al Românilor de pretutindeni

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de numire a Anei Birchall în funcţia de ministru al Justiţiei, a Roxanei Mînzatu ca ministru al Fondurilor Europene şi a Natalei Intotero ca ministru pentru Români de pretutindeni, informează Administraţia Prezidenţială.

Ana Birchall, Roxana Mânzatu, Natalia Intotero au fost propuse la Justiţie, Fonduri Europene şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni,28 mai, a doua zi după arestarea lui Liviu Dragnea.

Potrivit HotNews, numirile vin ca urmare a demisiilor care au fost înregistrate înainte de alegerile europarlamentare, și anume: Natalia Intotero, Rovana Plumb și Tudorel Toader.

În prima fază șeful statului a respins propunerile făcute de PSD: Eugen Nicolicea la Justiție, Oana Florea la Fonduri Europene și Tit Brăiloiu la Românii de pretutindeni.

Ana Birchall a preluat pe 25 aprilie conducerea Ministerului Justiției de la Tudorel Toader și a asigurat interimatul, după refuzul șefului statului de a-l numi pe Eugen Nicolicea.

Sursă foto presidency.ro

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.