Joi, 12 Septembrie 2019 08:23

Graţiela Gavrilescu, exclusă din ALDE. Tăriceanu a făcut anunţul

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Graţiela Gavrilescu este propunerea premierului Viorica Dăncilă pentru funcţia de ministru al Mediului, pe care aceasta a părăsit-o recent, la retragerea ALDE de la Guvernare. Decizia deputatului de Prahova atrage excluderea sa din formațiunea politică la conducerea căreia se află Călin Popescu Tăriceanu care a transmis ieri, într-o scrisoare adresată premierului și citată de Digi 24, că "în ședința Biroului Politic Central al ALDE din 3 septembrie s-a hotărât, cu o majoritate covârșitoare, excluderea oricărui membru ALDE care acceptă o desemnare din partea altui partid într-o funcție publică fără acordul partidului. Prin urmare, persoanele care au acceptat nominalizările pentru funcțiile de miniștri sunt decăzuți din calitatea de membru ALDE cu efect imediat”.

Grațiela Gravilescu (ALDE) este propunerea Vioricăi Dăncilă pentru Ministerul Mediului, Ion Cupă (ALDE) a fost propus la Ministerul Energiei, iar Alexandru Băișanu (ALDE) pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul.

Citiți și:  ALDE Prahova și-a declarat oficial susținerea pentru Grațiela Gavrilescu și Teodor Meleșcanu. Apelul lansat către celelate organizații din țară

„Am decis să nominalizez reprezentanți ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante. Am toată aprecierea pentru cei din ALDE care au înțeles că România are nevoie de stabilitate și au decis să respecte votul românilor din 2016 și au decis să rămânem împreună. Este important să continuăm guvernarea”, a declarat Viorica Dăncilă.

Alte propuneri făcute de premier sunt Camelia Gavrilă la Ministerul Educației, Dan Chirilă la Ministerul de Interne și Dan Matei, în prezent consilierul prim-ministrului - vicepremier pentru probleme economice.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.