Joi, 12 Septembrie 2019 08:34

ALDE Prahova și-a declarat oficial susținerea pentru Grațiela Gavrilescu și Teodor Meleșcanu. Apelul lansat către celelate organizații din țară

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Membrii Biroului Politic Teritorial ALDE Prahova s-au reunit, miercuri, în ședință, pentru a analiza efectele deciziilor politice ale partidului și au adoptat o rezoluție prin care își exprimă susținerea față de Teodor Meleșcanu, noul președinte al Senatului, și Grațiela Gavrilescu, propunerea premierului PSD Viorica Dăncilă pentru funcția de ministru al Mediului.

Memrii ALDE au anunțat că "susțin obținerea unui nou mandat de viceprim-ministru și ministru al mediului de către doamna Grațiela Gavrilescu, președinte al organizației județene" și "își exprimă dezacordul în legătură cu excluderea din ALDE a domnului Teodor Meleșcanu, senator de Prahova, și sprijină demersurile sale, în calitate de nou președinte al Senatului României".

De asemenea, ALDE Prahova "consideră că Hotărârea Biroului Permanent Central din 03.09.2019 cu privire la modalitatea de sancționare a membrilor ALDE care acceptă funcții publice propuse de alte partide politice contravine prevederilor statutare. Conform art. 19 lit. e, din Statutul ALDE, sancțiunea excluderii pentru membrii BPC și BPEx la propunerea Președintelui partidului se poate lua numai prin hotărârea Delegației Permanente Naționale. Rezultă, deci, foarte clar că Hotărârea din 03.09.2019 încalcă prevederile statutare".

Conform hotărârii la care se face referire în comunicatul transmis de ALDE Prahova, Grațiela Gavrilescu, președintele organizației, este exclusă din partid.

Citiți și: Graţiela Gavrilescu, exclusă din ALDE. Tăriceanu a făcut anunţul

ALDE Prahova le-a solicitat lui Teodor Meleșcanu și Grațielei Gavrilescu, "în calitate de reprezentanți la vârf ai organizației prahovene, cea mai puternică filială ALDE din țară, care a contribuit decisiv la formarea Partidului Liberal Reformator, precursor al actualului ALDE, să susțină continuarea proiectelor inițiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării, pentru atingerea țintelor asumate prin programul de guvernare".

Prin același comunicat, membrii BPT ALDE Prahova au lansat un apel către toate filialele din țară și către conducerea centrală a partidului "să solicite și să inițieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidențiale".

”Este un moment crucial pentru ALDE! Nu avem voie să mai facem greșeli personale! Și, ca să nu greșim, trebuie să ne consultăm cu membrii și aleșii noștri, cu simpatizanții, pentru că de la ei a venit forța ALDE!

Lor trebuie să le cerem părerea!

Lor trebuie să le dăm socoteală!

Datorită lor ALDE a crescut, incredibil de repede, și a ajuns partid parlamentar și la guvernare.

Și NU din cauza lor, la europarlamentare, ALDE a obținut doar 4%!

În consecință, am procedat, ca întotdeauna: am discutat aceste probleme în organizația mea și voi ține cont de tot ceea ce mi s-a spus.

Sper ca vocea colegilor mei să se facă auzită și la București și să acopere zgomotul de fond, generat de neprietenii ALDE, partid pentru care noi muncim atât de mult!” a declarat Grațiela Gavrilescu la finalul ședinței de joi.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.