Sâmbătă, 14 Septembrie 2019 08:51

Deputatul Toma Petcu, propus interimar în locul Grațielei Gavrilescu, la conducerea ALDE Prahova

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Biroul Executiv al ALDE s-a reunit vineri pentru a discuta excluderea celor patru membri care au acceptat funcții propuse de PSD.

Citiți și:   ALDE a anunțat oficial excluderea lui Meleșcanu, Gavrilescu, Băișanu și Cupă. Filialele Prahova, Cluj și Prahova, DIZOLVATE

Pe ordinea de zi a şedinţei, obţinută de Mediafax, au existat mai multe propuneri de numiri în urma excluderii lui Teodor Meleşcanu şi celor trei propuşi miniştri în Guvernul PSD, respectiv Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu şi Ion Cupă din partid:

„Propunere pentru numirea dl. Milici Ovidiu în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Suceava, conform art 75 lit n din statutul ALDE.

Propunere pentru numirea doamnei Mihaela Ştefan în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Dolj, conform art 75 lit n din statutul ALDE.

Propunere pentru numirea lui Anton Anton în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Vâlcea, conform art 75 litera n din statutul ALDE.

Propunere pentru numirea dl Toma Petcu în funcţia de preşedinte interimar al filialei ALDE Prahova, conform art 75 lit n din Statutul ALDE.

Mircea Minea preşedinte interimar al filialei ALDE Ilfov

Norica Nicolai în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei de femei OFLDE”.

Toma Petcu, deputat ALDE de Giurgiu, este vicepreședinte ALDE și președinte al organizației Giurgiu. Acesta a fost subprefect de Giurgiu, director de insolvență la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, director general la CNF Giurgiu-Nav SA și director general la S.C. AEP Giurgiu-Port S.A. Giurgiu.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.