Luni, 21 Octombrie 2019 17:23

VIDEO | Dan Barna, la Ploieşti: Nu e rolul USR să iasă dintr-o criză în care nu noi suntem personajele principale

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Candidatul USR-Plus la alegerile prezidenţiale de luna viitoare, Dan Barna, şi-a prezentat luni, la Ploieşti, principalele proiecte propuse în această campanie, lansând totodată o invitaţie către Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă pentru o dezbatere publică înainte de turul I. Barna a comentat şi actuala situaţie politică, reclamând că premierul propus nu reuşeşte să închege o majoritate parlamentară, că PSD ţine în continuare frâiele, blocând intrarea pe ordinea de zi în Parlament a unor iniţiative precum "Fără penali în funcţii publice" şi că USR nu e dispus să vină cu soluţii pentru Ludovic Orban.

Vizita de luni, făcută în cadrul acţiunilor de promovare electorală a candidatului USR-Plus, a început cu o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Prahova. Ulterior, într-o conferinţă de presă, Barna şi-a început discursul vorbind despre întâmplările de azi din Parlament, unde iniţiativele privind excluderea condamnaţilor penal din funcţii publice şi alegerea primarilor în două tururi nu au fost introduse pe ordine de zi, preşedintele USR reclamând că "majoritatea toxică din acest Parlament nu ia decizii pentru cetăţeni". Întrebat dacă formaţiunea sa va susţine cabinetul propus de Ludovic Orban, fie el şi minoritar, Barna a evitat un răspuns tranşant, arătând că marţi urmează să aibă o nouă întrevedere cu premierul desemnat. "Sunt premisele unei guvernări minoritare, care foarte probabil va sta tot la mâna PSD, a lui Ponta şi a lui Tăriceanu. Parlamentul a confirmat, astăzi, că nu există o majoritate funcţională", a declarat Barna, care i-a cerut lui Ludovic Orban, în calitatea acestuia de premier desemnat, să vină cu soluţii concrete. "Nu este rolul USR să iasă dintr-o criză în care nu noi suntem personajele principale", a mai spus preşedintele Uniunii Salvaţi România.

Acesta şi-a prezentat apoi principalele proiecte din programul electoral, insistând pe o reformă constituţională, care să-i ofere atribuţii sporite preşedintelui. Asta ar reprezenta şi o soluţie ca, pe viitor, să fie evitate crize politice precum cea de acum, proiectul USR propunând ca, în eventualitatea unei moţiuni de cenzură aprobate, şeful statului să aibă şi dreptul de a dizolva Parlamentul. O altă propunere vizează implicarea activă a preşedintelui în realizarea bugetului naţional.

Dan Barna a mai vorbit şi despre obiectivele USR-Plus vizând domeniile educaţiei şi sănătăţii, promiţând, în primul caz, o alocare de până la 6% din bugetul naţional şi argumentând că "profesorii trebuie plătiţi la fel ca judecătorii sau medicii, pentru că profesorii sunt exact aceia care ne formează noile generaţii şi cât timp nu atragem oameni competenţi nu vom avea şansa ca generaţiile viitoare să devină cele de care avem nevoie".

În final, Dan Barna a lansat o invitaţie pentru o dezbatere înainte de turul I al alegerilor prezidenţiale către Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Candidatul USR-Plus a plecat din sală înainte să apuce să primească vreo întrebare despre scandalul declanat săptămâna trecută de o investigaţie jurnalistică a Rise Project care viza mai multe proiecte europene "păguboase" în care acesta fusese implicat.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.