Alex Calinoiu

Alex Calinoiu

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a anunţat începerea lucrărilor pentru turnarea de covoare asfaltice pe drumurile judeţene. Primele intervenţii au fost făcute marţi, la Ceptura, a anunţat reprezentantul CJ Prahova, amintind că în programul de reabilitări din acest an sunt incluse tronsoane de drumuri judeţene totalizând aproape 100 de kilometri.

"A început asfaltarea sectoarelor de drumuri județene. În fiecare zi suntem pe teren pentru a verifica stadiul și calitatea lucrărilor. Astăzi, în Ceptura! Vă țin la curent!", a scris Bogdan Toader pe pagina oficială de Facebook, unde au publicat şi mai multe fotografii şi un clip video din timpul lucrărilor.

Vedeţi AICI lista completă a drumurilor incluse în programul de asfaltări din 2019 şi valoarea lucrărilor!

   

Autorităţile ploieştene s-au reunit, miercuri, în şedinţă, pentru o nouă analiză cu privire la curăţenia oraşului. Deranjat din cauza mizeriei din municipiu, primarul Adrian Dobre le-a cerut demisia celor doi şefi din Regia Autonomă de Servicii Publice, directorul Raul Petrescu şi directorul tehnic al RASP, Vasile Ionescu.

Adrian Dobre a publicat şi pe pagina oficială de Facebook un clip video din timpul şedinţei, în care le reproşează reprezentanţilor RASP că nu au urmărit cu atenţie activitatea de salubritate şi că "de fiecare dată ţin partea operatorului".

"În ședința de astăzi, am cerut demisia conducerii RASP, a directorului general Raul Petrescu și a directorului tehnic Vasile Ionescu, responsabili cu monitorizarea contractelor de salubritate. Continui demersurile pentru ca Rosal, RASP și Consiliul Local, în subordinea căruia se află RASP, să înțeleagă că trebuie să avem un oraș curat", a afirmat, la final, Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Declaraţia vine după ce, acum câteva zile, primarul şi şeful RASP au avut un schimb dur de replici pe teren, la unul dintre controalele pe tema salubrităţii, edilul urlând zeci de secunde la directorul Regiei şi reproşându-i că nu se implică în problema gunoaielor. Ca răspuns, la câteva zile distanţă, consilierii PSD Ploieşti au transmis un comunicat de presă în care spuneau că au găsit o soluţie pentru îmbunătăţirea activităţii şi că, în viziunea lor, primarul este principalul vinovat, venind şi ei la rândul lor cu o solicitare de demisie.

   

La zece zile de la apariţia primului focar de pestă porcină din Prahova, timp în care virusul s-a extins, fiind confirmate îmbolnăviri în mai multe localităţi, autorităţile judeţene iau în calcul varianta sacrificării animalelor din mai multe gospodării. Până acum evitată, aşa-zisa ucidere preventivă ar putea fi aplicată în cel puţin două localităţi.

Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat luni, în timpul şedinţei Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, că sunt şanse mari să propună uciderea preventivă la Târgşoru Vechi, unde a fost confirmat un focar şi ulterior au apărut probleme şi la un vecin, la două-trei case distanţă. Directorul DSV Prahova a spus că, potrivit recensământului provizoriu făcut aici, pe strada respectivă ar exista 14 porci şi ar fi mult mai simplu pentru autorităţi să îi ucidă pe toţi şi să cureţe focarul, în condiţiile în care menţinerea lor în viaţă ar putea duce la extinderea virusului.

"Nu am luat decizia uciderii preventive deocamdată, cu toate că acum voi merge la Târgşor, să văd exact situaţia. Faţă de primul focar, al doilea este la două-trei case distanţă şi ar fi o singură stradă, unde mai sunt vreo 14 porci din ce am înţeles de la colegul nostru. În situaţia în care se confirmă şi proba luată astăzi cred că o să trecem la ucidere, cu evaluare şi despăgubire, nu stăm să ne cramponăm de 14 porci, ca să avem zona cât de cât curată. Dacă nu mai avem porc, poate să fie presiune virală, nu mai există animalul pe care acel virus să acţioneze. Oricum, o să discutăm acest lucru în CLCB, pentru că, pentru ucidere preventivă, aprobarea se ia aici, cu semnătura prefectului. În schimb, pentru uciderea în focar, putem lua noi decizia", a explicat directorul DSV Prahova, în timpul şedinţei de luni a Centrului Local de Combatere a Bolilor.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Municipiul Ploieşti intră în zona de supraveghere a bolii, după apariţia focarului de la Târgşor

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Virusul se extinde! Noi localităţi intră în zona de supraveghere | VIDEO

A doua localitate pentru care s-ar putea lua decizia de sacrificare a tuturor porcilor din gospodării ar fi satul Potigrafu din comuna Gorgota, pentru crearea unei aşa-zise zone tampon şi prevenirea extinderii virusului la ferma de porci de la Gherghiţa, a mai precizat, luni, Mihai Terecoasă.

   

Zona de sud şi sud-vest a judeţului Prahova este afectată puternic de pesta porcină africană, iar autorităţile au luat măsuri pentru inventarierea porcilor din gospodării şi ferme, limitarea tăierilor şi a transportului şi dezinfecţia în apropierea focarelor. Zona de supraveghere, în care autorităţile trebuie să fie în alertă, ajunge până în Ploieşti inclusiv.

După ce la Târgşoru Vechi a fost confirmat un caz de pestă porcină africană iar al doilea e în curs de confirmare la laboratorul specializat, autorităţile judeţene au stabilit un perimetru de protecţie, pe o rază de 3 kilometri faţă de focar, şi unul de supraveghere, pe 10 kilometri.

Astfel, în zona de protecţie intră satele Târgşoru Vechi, Zahana şi Stănceşti, toate din comuna Târgşoru Vechi.

MAI MULTE DETALII AICI:

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Virusul se extinde! Noi localităţi intră în zona de supraveghere | VIDEO

În zona de supraveghere, calculată pe o rază de 10 kilometri faţă de focar, intră şi comunele Ariceştii Rahtivani (cu satele Ariceştii Rahtivani, Buda, Stoeneşti, Târgşoru Nou), Măneşti (Măneşti, Băltiţa, Zalhanaua, Gura Crivăţului, Coada Izvorului), Cocorăştii Colţ (Cocorăştii Colţ, Cocorăştii Grind, Perşunari, Colţu de Sus, Piatra), Brazi (Brazii de Sus, Brazii de Jos, Popeşti, Negoielşti, Stejaru), Şirna (Varniţa, Şirna, Coceana, Brăteşti) şi Bărcăneşti (Tătărani), plus zona de vest a municipiului Ploieşti.

"În principiu, măsurile sunt aceleaşi pe care noi le-am mai discutat la precedentele focare, doar zonele de protecţie şi de supraveghere diferă. Este şi motivul pentru care am invitat la şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor reprezentanţii mai multor primării. Deşi sunt constatate focare, am observat că autorităţile locale nu-şi iau măsurile ce se impun pentru prevenirea extinderii acestui virus. Primăriile trebuie să achiziţuioneze materiale de dezinfecţie - tăviţe, burete, soluţie - şi să le poziţioneze la intrarea în gospodăriile cu probleme. De asemenea, în sarcina comitetelor locale de sprijin, adică tot a primarilor, intră şi acel recensământ al gospodăriilor cu suine. Nu se intră în gospodării, pentru a nu crea mediul pentru răspândirea acestui virus, recensământul se face, cu ajutorul aparatului de specialitate al primarului şi al poliţiei locale, pe baza declaraţiilor proprietarilor. Cei care nu declară în acest moment că au suine, dintr-un motiv sau altul, ar trebui să se gândească la faptul că nu vor fi despăgubiţi dacă acele animale se îmbolnăvesc", a declarat prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea.

   

Reunit luni după-amiază, Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova a adoptat noi măsuri, după extinderea virusului de pestă porcină africană. Mai multe localităţi intră în zonele de protecţie şi de supraveghere, calculate pe o rază de 3, respectiv 10 kilometri faţă de focarele confirmate.

Astfel, după apariţia unui focar de pestă porcină africană în Târgşoru Vechi, autorităţile din Prahova au inclus în zona de protecţie satele Târgşoru Vechi, Zahana şi Stănceşti, toate din aceeaşi comună. În zona de supraveghere, calculată pe o rază de 10 kilometri faţă de focar, intră şi comunele Ariceştii Rahtivani (cu satele Ariceştii Rahtivani, Buda, Stoeneşti, Târgşoru Nou), Măneşti (Măneşti, Băltiţa, Zalhanaua, Gura Crivăţului, Coada Izvorului), Cocorăştii Colţ (Cocorăştii Colţ, Cocorăştii Grind, Perşunari, Colţu de Sus, Piatra), Brazi (Brazii de Sus, Brazii de Jos, Popeşti, Negoielşti, Stejaru), Şirna (Varniţa, Şirna, Coceana, Brăteşti) şi Bărcăneşti (Tătărani), plus zona de vest a municipiului Ploieşti.

De asemenea, au fost confirmate îmbolnăviri de pestă şi în satul Crivina din comuna Şirna, ceea ce înseamnă că şi în aceste cazuri au fost stabilite zone de protecţie şi de supraveghere, în care autorităţile locale trebuie să facă un recensământ al porcilor din gospodării, dar şi să se pregătească pentru intervenţii şi să aibă la dispoziţie oameni, utilaje, substanţe dezinfectante, saci şi echipamente de protecţie. Zona de protecţie pentru focarele de la Crivina include, pe lângă satul afectat, şi satele Gorgota, Poienarii Apostoli şi Fânari. Mai departe, în zona de supraveghere intră comunele Gorgota (satul Potigrafu), Poienarii Burchii (satele Poienarii Burchii, Cărbunari, Podu Văleni, Ologeni, Tătărăi, Poienarii Rali, Poienarii Vechi), Şirna (Hăbud, Tărcieni, Şirna, Varniţa), Tinosu (Predeşti, Tinosu, Pisculeşti), Puchenii Mari (Odăile, Moara, Puchenii Mari, Puchenii Moşneni, Miroslăveşti, Pietroşani), Balta Doamnei (Balta Doamnei, Curcubeu), Brazi (Brazii de Jos, Brazii de Sus, Popeşti, Băteşti, Stejaru) şi Bărcăneşti (Româneşti, Puşcaşi). De asemenea, aici mai apar şi satele Buriaş, Bălteni, Ciolpani, Piscu şi Lupăria din judeţul Ilfov.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Încă trei focare de pestă porcină africană au fost confirmate în Prahova. Noi localități, afectate de epidemie

De asemenea, există un focar şi în comuna Şirna, unde au fost găsiţi doi porci domestici morţi, în stare avansată de descompunere, aruncaţi de proprietar pe malul râului Ialomiţa. Poliţia a început cercetările pentru găsirea proprietarului. CLCB a aprobat şi pentru acest focar o zonă de protecţie, care cuprinde localităţile Şirna (satul Hăbud), Poienarii Burchii (satele Cărbunari, Podu Văleni, Tătărăi, Ologeni) şi Crivăţu din Dâmboviţa şi una de supraveghere, unde intră celelalte sate din Poienarii Burchii, Şrina (satele Tăriceni, Şirna, Varniţa, Brăteşti), Tinosu (Predeşti, Tinosu, Pisculeşti), Brazi (Stejaru) şi Cocorăştii Colţ (Piatra, Cocorăştii Colţ, Colţu de Sus), plus alte localităţi din Dâmboviţa şi Ilfov.

CITIŢI ŞI:

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Vezi cum se manifestă boala, cum a apărut primul focar şi ce interdicţii au fost impuse! | VIDEO

   

Minte nesănătoasă în corp sănătos! În timp ce mai toţi primarii din ţară se plâng din cauza sumelor mici venite în 2019 de la bugetul de stat şi anunţă că nu-şi pot susţine nici măcar cheltuielile de funcţionare, Ministerul Dezvoltării anunţă un program de amploare, cu investiţii de aproape 300 de milioane de euro, pentru amenajarea de baze sportive. N-ar fi o problemă că se construiesc terenuri de sport, întrebarea este de ce o bucată va costa între 400.000 şi 1.700.000 de euro!

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu (foto), și Gheorghe Popescu, legendă a Generaţiei de Aur şi actualmente consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă, au susţinut miercuri o conferință de presă în care au anunţat că, prin Compania Naţională de Investiţii din subordinea MDRAP, vor fi realizate 406 terenuri de sport. Vor fi proiecte-tip, trei la număr, implementate în toată ţara, unul dintre ele propunând inclusiv o bază sportivă accesibilă persoanelor cu deficienţe de vedere.

"Valoarea estimată pentru baza sportivă de tip 1 este de 1,7 milioane de euro, pentru cea de tip 2 - 0,40 milioane euro, iar valoarea estimată pentru o bază sportivă destinată nevăzătorilor este de 57.500 de euro. În total, ar putea fi realizate 406 terenuri de sport cu o valoare estimată de aproximativ 298 milioane de euro", a anunţat Ministerul Dezvoltării. "După etapele necesare promovării indicatorilor tehnico-economici pentru fiecare dintre acestea, se vor demara procedurile de achiziție publică privind contractarea lucrărilor de proiectare și execuție", se mai arată în comunicatul instituţiei.

Inspecţie la stadioane pentru EURO 2020

Tot miercuri, Vasile-Daniel Suciu și Gheorghe Popescu au vizitat cele 3 stadioane pe care se vor desfășura antrenamente în timpul Campionatului European de Fotbal 2020. „Este extrem de important să urmărim în continuare termenele şi să verificăm în mod constant stadiul şi calitatea execuţiei lucrărilor la aceste obiective, nu numai pentru a ne respecta angajamentele, ci și pentru a beneficia de baze sportive moderne, sigure şi eficiente, care să ridice Bucureştiul la un nivel de infrastructură sportivă similar cu cel al marilor orașe europene”, a subliniat ministrul. La Stadionul Steaua lucrările de infrastructură s-au executat în proporție de 95%, iar în acest moment se desfășoară lucrări la partea de suprastructură a arenei. Pentru Stadionul Giulești au fost finalizate lucrările de demolare a construcției vechi, se execută lucrări pentru incinta de piloți forați, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să fie obținută autorizația de construire. Totodată, au fost finalizate lucrările de demolare a construcțiilor existente pe Stadionul Arcul de Triumf, iar luni, 8 iulie, au început lucrările de infrastructură la acest stadion (săpătura și fundațiile de beton armat), a mai anunţat Ministerul.

   

În timp ce în zona de sud din Prahova, la câmpie, autorităţile sunt în alertă din cauza mistreţilor care au dus la apariţia focarelor de pestă porcină africană, în nordul judeţului cele mai mari probleme cu animalele sălbatice sunt cauzate în continuare de urşi. Doi urşi au intrat în gospodăriile oamenilor, joi noapte, în Comarnic şi Buşteni.

Cele mai mari probleme au fost la Comarnic, unde animalul sălbatic a intrat într-o curte şi a dat atacul în ţarcul găinilor. Jandarmii au intervenit de urgenţă, după ce au fost chemaţi de localnici, însă n-au mai putut să evite pagubele materiale. Găinile au fost găsite moarte în cuibar.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Prahova jandarmii au intervenit în noaptea de joi spre vineri în cartierul Podul lui Neag din oraşul Comarnic şi pe strada Erou Moldoveanu din Buşteni.

   

Numărul de focare de pestă porcină confirmate oficial în Prahova a ajuns la şase, toate în zona de sud a judeţului, primul dintre acestea fiind anunţat miercuri, la un porc domestic, iar celelalte joi seară şi vineri dimineaţă, în comunele Poienarii Burchii şi Târgşoru Vechi. După apariţia noilor focare, Centrul Local pentru Combaterea Bolilor s-a reunit la sediul Prefecturii, stabilind măsurile pentru a preveni răspândirea virusului şi anunţând că, pentru moment cel puţin, nu se va trece la uciderea preventivă a porcilor din alte gospodării. În schimb, toţi porcii găsiţi în gospodăriile afectate au fost asomaţi. Numai în ultimele ore, 41 de animale din interiorul focarelor au fost ucise şi îngropate în gropi comune.

Autorităţile prahovene au decis să creeze două gropi comune, amenajate conform reglementărilor în vigoare, pentru îngroparea animalelor moarte din cauza pestei porcine. Una dintre ele este în satul Pioreşti din Poienarii Burchii, pentru porcii domestici, în timp ce mistreţii sunt îngropaţi la Hăbud, comuna Şirna, a anunţat Mihai Terecoasă, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Încă trei porci au fost găsiţi morţi, pe malul râului Ialomiţa. DSV Prahova aşteaptă analizele de laborator

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | "Nu trecem încă la uciderea porcilor, focarele sunt izolate"

Autoritățile au confirmat CINCI FOCARE NOI de pestă porcină africană, în județul Prahova

Cinci dintre focare sunt în sate din comuna Poienarii Burchii, la distanţă de circa trei kilometri unul faţă de primul apărut, din satul Poienarii-Rali, a mai precizat directorul DSV. Din punctul de vedere al măsurilor de protecţie, nu se schimbă prea multe, localităţile vizate acum fiind deja cuprinse în raza de protecţie de 3 kilometri sau cea de supraveghere de 10 kilometri. În schimb, în cazul porcilor mistreţi la care a fost găsit virusul, zona de protecţie este de 8 kilometri, iar cea de supraveghere de 13, motivul ţinând, în mod evident, de faptul că animalele sălbatice au o libertate de mişcare mult mai mare.

Noutatea ţine de înregistrarea unui focar la Târgşoru Vechi, comună învecinată cu Ploieştiul. Localităţile din zona de supraveghere urmează să fie comunicate astăzi, după ce inspectorii DSV au transmis coordonatele GPS din zona focarului.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Vezi cum se manifestă boala, cum a apărut primul focar şi ce interdicţii au fost impuse! | VIDEO

În timpul şednţei de vineri a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Prahova, directorul DSV le-a solicitat reprezentanţilor Poliţiei să intensifice acţiunile pentru depistarea autoturismelor folosite pentru transportul de porci, carne de porc sau produse din carne, în condiţiile în care astfel de transporturi sunt interzise în interiorul zonelor de supraveghere fără un aviz de specialitate. De asemenea, el le-a solicitat asociaţiile de vânători care gestionează fondurile cinegetice din împrejurimi să înceapă de urgenţă "extragerea" mistreţilor.

   

Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova a anunţat vineri, în contextul apariţiei de noi focare de pestă porcină africană în sudul judeţului, că inspectorii au mai găsit trei porci morţi, pe malul râului Ialomiţa. Animalele erau moarte de ceva vreme, inspectorii DSV fiind nevoiţi să recolteze probe de os, trimise la Bucureşti pentru analize.

Directorul DSV Prahova, Mihai Terecoasă, a precizat că porcii au fost găsiţi, într-o avansată stare de descompunere, în timp ce inspectorii verificau zonele din jurul focarelor. "Ieri am mai găsit în zona respectivă trei porci morţi, pe cursul de apă. Erau într-o stare avansată de alterare. Am recoltat probe de os şi le-am trimis astăzi la laborator la Bucureşti. În această după-amiază o să primim şi noi kit-urile, am vorbit de dimineaţă", a declarat Mihai Terecoasă, făcând referire la primirea unor teste care permit aflarea rezultatelor în termen de şase ore, mult mai rapid decât în prezent, când trebuie să se aştepte câteva zile până la finalizarea analizelor la Bucureşti.

CITIŢI ŞI:

DSV Prahova aşteaptă 2.000 de truse pentru testări în cazul pestei porcine

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | "Nu trecem încă la uciderea porcilor, focarele sunt izolate"

Anunţul vine în contextul în care, în total, în Prahova au fost confirmate şase focare de pestă porcină africană, dintre care unul singur la un mistreţ, găsit mort pe fondul de vânătoare Gherghiţa. Celelalte cazuri au fost înregistrate la porci domestici, patru dintre ele în comuna Poienarii Burchii, nu departe unul de celălalt, şi al cincile în Târgşoru Vechi.

   

Cinci noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate în sudul judeţului Prahova, la câţiva kilometri de primul caz, înregistrat la finalul săptămânii trecute şi confirmat oficial miercuri. Deşi virusul a început să se extindă în zonă, autorităţile judeţene dau asigurări că încă nu se pune problema sacrificării preventive a animalelor din gospodării. În schimb, toţi porcii găsiţi în interiorul focarelor, adică în gospodăriile afectate, deloc puţini la număr, au fost deja sacrificaţi şi îngropaţi.

Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, Mihai Terecoasă, a explicat că noile focare sunt în general izolate, fără un pericol iminent ca boala să se răspândească şi la alţi porci din vecinătate.

"Este foarte clar pentru noi că boala a fost transmisă de porci mistreţi. De altfel, porcul mistreţ pe care l-am găsit mort acum pe un fond de vânătoare era la 200 de metri de terenul de unde bătrânul de la primul focar lua lucernă pentru porcii săi. Nu trecem încă la uciderea preventivă, vedem cum mai evoluează situaţia. Este şi mesajul pe care l-am transmis oamenilor din comunităţile locale. La Cărbunari, focarul este izolat, e undeva la câteva sute de metri de următoarea gospodărie. La Podul Văleni, pe o latură este pădure, iar în stânga şi în dreapta sunt vecini care nu au porci. La Târgşoru Vechi există un singur vecin", a explicat Mihai Terecoasă, directorul DSVSA Prahova.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Autoritățile au confirmat CINCI FOCARE NOI de pestă porcină africană, în județul Prahova

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Vezi cum se manifestă boala, cum a apărut primul focar şi ce interdicţii au fost impuse! | VIDEO

În schimb, porcii care au trăit în aceleaşi gospodării cu animalele la care a fost confirmată prezenţa virusului au fost ucişi pe loc de reprezentanţii DSV. La un calcul rapid, 41 de porci au fost asomaţi în interiorul focarelor şi duşi la o groapă comună.

   

Pagina 1 din 375