PNL Ploiești îi cere primarul Volosevici să-l retragă pe Dan Burghelea de la conducerea CSM

director csm Ploiești comunicat PNL

PNL Ploiești îi cere public primarului municipiului, Andrei Volosevici, să-l retragă pe Dan Burghelea de la conducerea CSM Ploiești, funcție în care acesta a fost numit de edil. Reacția vine ca urmare a dezvăluirilor făcute acum câteva zile de mama campioanei Sabina Enache.

În comunicatul transmis astăzi, liberalii ploieșteni îl atacă în termeni drui pe Burghelea, numindu-l „torționar” în urma acuzațiilor făcute de Roxana Goicea, mama Sabinei Enache.

Comunicatul PNL Ploiești:

„Burghelea - milițianul care umilește campioanele

VOLO, ia-ţi torționarul de la CSM!

Dan Burghelea, miliţianul pensionar, este de fapt consilierul personal al lui Andrei Volosevici. De pe această funcţie a fost numit (prin decizia unilaterală a primarului) director al CSM, pentru a proteja interesele materiale ale unui grup de interlopi.

Fără discernământ şi fără nicio urmă de cunoştinţă despre modul de administrare a bugetului public, Burghelea a transformat CSM-ul într-o afacere privată.

Strigătul de disperare al mamei unei campioane naţionale a dezvăluit modul discreționar al aşa-zisului management făcut de acest milițian care nu are nicio legătură cu sportul sau performanța. 

Volosevici, ia-ţi torționarul de la CSM!

Dacă nu te-au impresionat lacrimile mamelor gimnastelor cărora le este foame în turnee, dacă nu te simți vinovat că te-ai opus construcției unei săli polivalente în Parcul Municipal Vest, care să asigure condiţii decente de antrenament, fă măcar acest gest de minimă decenţă: ia-ţi milițianul înapoi pe cabinetul tău personal şi lasă tinerii sportivi să-şi urmeze visurile şi să aducă medalii şi recunoaştere pentru Ploieşti!

Mai ai doar câteva zile să faci acest gest de minimă decenţă, pentru că pe 9 iunie oricum te vor revoca ploieştenii, alături de toată caracatiţa de la CSM pe care o conduci”.