Sebastian Ghiță a anunțat că se retrage de pe lista PRU pentru alegerile europarlamentare

Fostul deputat de Prahova Sebastian Ghiță a anunțat, miercuri dimineață, că nu va mai candida la europarlamentare, din partea PRU, așa cum intenționa. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, acesta acuză "amestecul DNA în politică". Ghiță susține că "membri ai familiei și zeci de alți oameni au fost iarăşi chemați la DNA de către acoliții lui Kovesi."

"Am decis sa ma retrag de pe lista PRU şi să nu candidez la alegerile europarlamentare.

Din păcate... nimic nu s-a schimbat in România. Membri ai familiei și zeci de alți oameni au fost iarăşi chemați la DNA de către acoliții lui Kovesi.

Cercetează fapte din 2010 !!!

Pe care le-au mai cercetat de 10 ori până acum. Și unde au dispus expertize care au arătat ca prejudiciul este ZERO.

Continuă să întrebe orice om dacă știe ceva rău despre Sebastian Ghiță și continuă să promită celor care vor să «colaboreze» protecție asigurată de DNA.

Continuă să trimită adrese la sute de persoane fizice și juridice pentru a intimida.

Amestecul DNA în politică este nepermis!

Voi sesiza procurorii de la SIIJ în legătură cu aceste fapte și voi căuta metode să lupt împotriva acestor practici ilegale.

Le urez succes colegilor mei de la PRU și sper să pot să-i ajut în alte bătălii politice", a scris Sebastian Ghiță pe pagina sa de Facebook.

Anterior, acesta anunțase că va fi primul pe lista PRU pentru alegerile europarlamentare.

"Nu Sebastian Ghiță a hotărât, ci sistemul Sorosist - securist a decis că nu poate să existe o alternativă. Au blocat alianța PRU - PRM, avem decizia BEC, iar acum au pus în aplicare amenințările făcute către familia lui Sebastian Ghiță, iar acesta ca să nu blocheze înscrierea PRU în alegeri a decis să se retragă de pe listă", a declarat liderul PRU, Bogdan Diaconu, după anunțul lui Sebastian Ghiță.

 

Image
Image
Image