PSD Ploiești, acuzații pe tema Târgului de Crăciun: „Ploieștenii merită un Târg de Crăciun frumos, sigur și legal organizat, nu improvizații făcute în grabă și pe propria răspundere”

psd târg de crăciun ploiești

PSD Ploiești reclamă, într-un comunicat transmis în cursul zilei de joi, că organizatorul Târgului de Crăciun din municipiu a început montarea instalațiilor fără a avea o convenție valabilă pentru ocuparea domeniul public. Consilierii locali social-democrați vor să știe, printre altele, „cine răspunde în cazul unui accident produs pe un amplasament ocupat ilegal”.

Aleșii locali ai PSD au ridicat aceste probleme la o zi după ce la Ploeiști au început să ajungă echipamentele ce urmează să funcționeze pe durata Târgului de Crăciun.

„Semnalăm public existența unor nereguli grave în organizarea Târgului de Crăciun din Ploiești, generate de modul în care Primăria și-a asumat procedurile administrative.

Conform informațiilor oficiale, organizatorul desemnat prin încredințare directă a început lucrările în teren – montarea roții și a altor instalații – fără a avea încheiată o convenție valabilă pentru ocuparea domeniului public. Această practică reprezintă o încălcare evidentă a obligației legale de a desfășura activități pe domeniul public.

Mai mult decât atât, există un aviz condiționat din partea Comisiei nr. 2 – Patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură și operațiuni comerciale, privind achitarea unor debite restante, iar documentația este trimisă abia astăzi și către Comisia nr. 4 – Urbanism, lucrări publice, circulație, și protejarea monumentelor”, se arată în comunicatul PSD Ploiești.

Consilierii locali reclamă, pe această cale, că „Municipiul Ploiești permite funcționarea unor instalații și activități comerciale pe domeniul public fără acte, fără convenție, fără garanții financiare și fără o minimă protecție juridică.”

„În aceste condiții, trebuie lămurite urgent trei aspecte juridice fundamentale:

Cine răspunde în cazul unui accident produs pe un amplasament ocupat ilegal?

Cum se justifică permiterea lucrărilor în lipsa titlului de folosință, contrar obligațiilor prevăzute de legislația privind administrarea domeniului public?

Dacă convenția se semnează ulterior, ce garanție are municipiul că vor fi achitate sumele datorate pentru concesionarea terenului, în contextul în care deja există restanțe semnalate?

Aceste situații nu sunt simple abateri procedurale, ci riscă să genereze răspundere administrativă, contravențională sau chiar patrimonială pentru autoritatea locală, conform legislației în vigoare”, au atras atenția consilierii locali ai PSD.

Aceștia spun că nu se declară împotriva organizării unui eveniment de acest fel, în municipiu, de sărbători, dar solicită ca el să aibă loc cu respectarea reglementărilor în vigoare.

„Ploieștenii merită un Târg de Crăciun frumos, sigur și legal organizat, nu improvizații făcute în grabă și pe propria răspundere.

Grupul Consilierilor Locali ai PSD Ploiești solicită transparență, respectarea legii și asumarea responsabilității administrative. Orice eveniment organizat în numele orașului trebuie să protejeze interesul public, nu să expună municipalitatea unor riscuri juridice și financiare majore”, au concluzionat aleșii locali social-democrați.