UPDATE. VIDEO 🎦 Călin Georgescu se retrage din viața politică. „Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieții publice și sociale. Nu este o renunțare”

călin georgescu retragere viața politică

Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie, a anunțat că se retrage din politică, pentru a-și concentra „toată atenția și energia asupra familiei” și a rămâne „un observator pasiv al vieții publice și sociale”. „Această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere”, a declarat acesta. 

*******************************************************

UPDATE

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus extinderea urmăririi penale față de persoana care face obiectul cercetărilor pentru infracțiunea de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe,  prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002.

În ordonanța de extindere a urmăririi penale, s-a reținut că, în cadrul unei emisiuni de televiziune, pe 16 mai 2025, în intervalul orar 20:00 – 21:00, la o oră de maximă audiență, persoana menționată a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare propagate de către Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mișcării Legionare, și de către mareșalul Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război prin hotărârea nr. 17 din 17 mai 1946 pronunțată de Tribunalul Poporului, prin imitarea comportamentului și dialogului acestora. Prin această conduită ar fi dat de înțeles publicului că susține ideile fasciste și legionare pe care le-au avut Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom oferi informații suplimentare.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis, marți, Parchetul General.

*******************************************************

„Alegerile pentru funcția de Președinte al României din 2025 s-au încheiat. Odată cu acestea, am ales să închei și implicarea mea activă în procesul politic, considerând că această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere. Vreau să subliniez că această alegere este una personală și nu implică nicio judecată asupra celor care continuă să susțină această cauză. Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieții publice și sociale. Nu este o renunțare, ci o alegere responsabilă, făcută cu respect față de popor și cu înțelegere față de situația actuală. (...) Îmi concentrez acum toată atenția și energia asupra familiei mele, care are nevoie de liniște și mai ales de sănătate după această perioadă intensă și tumultuoasă. Aleg să rămân în afara oricărei structuri de partid. Nu fac parte din niciun partid politic, parlamentar sau neparlamentar, și nu sunt afiliat politic în niciun fel. Aleg să îmi păstrez o poziție neutră și echidistantă, fără apartenențe politice. Nu doresc să ocup nicio funcție în statul român în actuala situație”, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj video publicat pe canalul de YouTube Realitatea Plus.

„Nu am intenția de a prelua conducerea vreunui partid politic și nu voi da curs unor astfel de propuneri. Nu urmăresc să creez o platformă politică și nu intenționez să înființez un partid”, a adăugat Georgescu.

Surse citatev de presa centrală au dezvăluit că acesta, aflat sub control judiciar, ar urma să fie audiat astăzi, la Parchetul general, pentru că într-o emisiune televizată l-a citat pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu.