VIDEO 🎦 Fostul deputat SOS Andrei Gușă a fost desemnat de AUR candidat pentru funcția de primar al Ploieștiului, la alegerile din 2028

andrei gușă candidat aur ploiești

Europarlamentarul Adrian Axinia a susținut, vineri, o conferință de presă, în care a anunțat numele viitorului candidat AUR la Primăria Ploiești. Andrei Gușă este deputat de Prahova, ales pe listele SOS România, partid pe care l-a părăsit între timp.

„Domnul Andrei Gușă va fi desemnat candidat la Primăria Ploiești în perspectiva anului 2028. Mi-am dorit să desemnăm repede candidatul nostru pentru că vrem să îi oferim lui Andrei șansa să se profileze, să aibă timp să ia Ploieștiul la pas și să se întâlnească cu cetățenii”, a declarat europarlamentarul Adrian Axinia.

„Ploieștiul are un nou primar de un an și am început să ne gândim că parcă suntem prinși într-un blestem, totul se sfârșește într-un scandal de fiecare dată și soluțiile întârzie să apară”, spune europarlamentarul AUR Adrian Axinia.

„Programul meu pentru Ploiești va fi construit exclusiv prin dialog cu cetățenii responsabili. Tinerețea mea este un avantaj doar aparent, de aceea îmi place să plec urechea către cei mai experimentați decât mine. Voi discuta cu tinerii, ei sunt baza noastră electorală dar sunt și cel mai important factor pentru dezvoltarea orașului”, a declarat deputatul Andrei Gușă, în conferința de astăzi, fără a intra însă în detalii. 

În timp ce Axinia îl consideră potrivit pentru Primăria Ploiești deoarece este tânăr, școlit în străinătate și fost sportiv de performanță, Gușă spune că se consideră potrivit pentru funcția de primar al municipiului inclusiv pentru că a condus un trust media și îi place să administreze.

Candidatul AUR pleacă, însă, de la zero, singurele legături cu Prahova fiind o proprietate pe care familia sa o are la Cornu și alegerea sa, în acest județ, ca deputat. Nu e de mirare că, în acest moment, cea mai mare problemă a municipiului i se pare exodul tinerilor spre București.