Recent desemnat candidat al Partidului Mişcarea Populară la Preşedinţia României, Theodor Paleologu anunţă că va lupta în campania electorală şi nu numai pentru "meritocraţie, educaţie şi gândire pe termen lung", reclamând că "foarte multă lume face politică în România ca şi cum ar juca poker sau ca şi cum ar juca la ruletă sau ca şi cum ar fi vorba de păcănele" şi promiţând, în acest context, o luptă împotriva "păcănelizării" societăţii şi clasei politice. Declaraţiile au fost făcute vineri, la Ploieşti, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac, şi de preşedintele organizaţiei Prahova a PMP, deputatul Cătălina Bozianu.
Remarca privind păcănelele a fost făcută în contextul în care pe strada pe care se află sediul PMP Prahova, alături de sediile filialelor de la PSD sau ALDE, se mai găsesc şi câteva cazinouri sau agenţii de pariuri. "Ce ciudăţenie, să ai pe strada care poartă numele unui apostol al învăţământului în România acest simbol al decăderii naţionale, care sunt păcănelele unele lângă altele şi ce reprezintă ele de fapt, ca mizerie socială, lipsă de etică a muncii, credinţa în banul care pică din cer, nemuncit! Asocierea cu partidele politice ne spune multe, pentru că foarte multă lume face politică în România ca şi cum ar juca poker. Tocmai asta vreau să denunţ, aş vrea să schimb în viitor, pentru că avem nevoie de un stat în primul rând predictibil. Nu avem nevoie să continuăm a face politică precum pokerul, ruleta sau păcănelele. Vreau să punem stop acestei păcănelizări a societăţii româneşti. Nu ştiu dacă aţi văzut sloganul PSD-ului, «împreună totul devine posibil». Da, totul devine posibil la păcănele, e posibil ca Dăncilă să devină prim-ministru, e posibil ca Nicolicea să fie absolvent de Drept, este posibil ca Teodorovici să fie ministru de Finanţe, este posibil ca Breaz să fie profesor universitar şi ministru al Culturii, adică totul e posibil, ţara lui Papură Vodă efectiv, ţara păcănelelor şi a jocurilor de noroc", a declarat Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii şi deputat.
"Îmi doresc o altă Românie, previzibilă şi cu meritocraţie, iar pentru meritocraţie este nevoie de educaţie şi gândire pe termen lung", a mai elaborat candidatul PMP pentru funcţia de preşedinte, pornind de la exemplul "păcănelizării".
Acesta a mai declarat, la câteva zile de la confirmarea candidaturii sale, că nu se consideră un "politician propriu-zis": "Candidatura la prezidenţiale mi se potriveşte pentru că poate fi altceva, pentru că îţi permite să vorbeşti despre teme fundamentale pentru o societate, adesea transpartinice, despre moştenire, diplomaţie, valori, solidaritatea între generaţii, criza demografie, imigraţie, emigrare". Acesta a mai discutat şi despre contracandidaţii săi, afirmând că Mircea Diaconu ar fi "omul unei fracţiuni din PSD", că Dan Barna şi Klaus Iohannis nu au o legătură strânsă cu liberalismul şi nici "o identitate de dreapta consistentă", în timp ce Viorica Dăncilă reprezintă o formaţiune care "merită pusă în carantină". "Nu vă lăsaţi înşelaţi de procentele care apar acum la Iohannis, pentru că nu avea concurent până nu demult, părea că a făcut referendumul şi multă lume a votat la referendum ca să trimită un mesaj colorat către Dragnea şi PSD, nu folosesc respectiva sintagmă dar aţi înţeles despre ce e vorba. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cifre, pentru că lucrurile se pot schimba dramatic!", a adăugat candidatul PMP.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, s-a arătat încrezător că Theodor Paleologu va intra în turul II al alegerilor prezidenţiale, explicând că diferenţele dintre candidaţi sunt mici şi dând exemplul alegerilor din 2000 pentru Primăria Bucureşti, câştigate de Traian Băsescu deşi iniţial nu era creditat cu şansele cele mai mari.
