Bugetarii care vor lucra de acasă vor rămâne fără unele sporuri

Bugetarii care vor lucra de acasă vor rămâne fără unele sporuri

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, vineri, referindu-se în special la angajații din sectorul public, că lucrul de la domiciliu sau telemunca îi va lăsa fără unele sporuri, în speță fără cele legate strict de locul de muncă.

"Îi rog pe angajatori, mai ales pe cei din instituţiile publice, să comunice angajaţilor care sunt avantajele, şi anume că îşi pot continua activitatea, şi care sunt, mai ales pentru sistemul public, repercusiunile cu privire la nivelul salarial. E vorba de sporuri.

Unele sporuri au legătură cu spaţiul de lucru din instituţiile publice, cum ar fi de exemplu, cel care priveşte condiţiile speciale, aşa numitul spor de antenă, respectiv indemnizaţia de hrană", a precizat Violeta Alexandru.

La Ploiești, de exemplu, această măsură a fost aplicată încă de acum câteva zile. Primăria munciipiului a anunțat, luni, că  primarul municipiului, Andrei Volosevici, a dispus ca angajații instituției să lucreze, prin rotație, două săptămâni de acasă și două de la locul de muncă.

Foto cu caracter ilustrativ (sursa: digi24.ro)