Cadavrul unei tinere a fost găsit în grădina unui bloc. Polițiștii cercetează în vederea identificării femeii

Polițiștii

Cadavrul unei tinere, neidentificată deocamdată, a fost găsit, luni dimineaţă, în grădina unui bloc din municipiul Galaţi. Poliţiştii fac cercetări pentru a identificarea femeii şi pentru a stabili împrejurările în care aceasta a murit.

Potrivit stirileprotv.ro citând IPJ Galaţi, Poliţia a fost sesizată de un bărbat prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană de sex feminin este căzută în grădina unui bloc de locuinţe situat pe strada Roşiori, din municipiul Galaţi.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au găsit cadavrul unei tinere, a cărei identitate nu a fost stabilită până în prezent.

Corpul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galaţi, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

De asemenea, poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea persoanei, stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi dispunerea măsurilor legale care se impun.

 Foto stirileprotv.ro