Tribunalul București l-a achitat pe fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, judecat pentru ucidere din culpă în dosarul privind accidentul mortal din 2015 în care și-a pierdut viața, la numai 28 de ani, polițistul Bogdan Gigină. Hotărârea nu este definitivă. În aceeași cauză, patronul firmei care executa lucrări în locul în care s-a produs tragedia a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Prima hotărâre a instanței în acest dosar vine la mai bine de șapte ani de la accident.
Soluția publicată pe portalul instanțelor de judecată arată că Tribunalul București l-a achitat pe Gabriel Oprea "pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”. Instanța “condamnă pe inculpatul Mazilu Petre la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă” și “dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani.” Patronul firmei GENERAL MPM IMPEX, cea care executa lucrările pe stradă, în locul în care s-a produs tragedia, mai are de executat 100 de zile de muncă în folosul comunității, la DGASPC Sector 5 sau la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
Societatea mai trebuie să plătească o amendă penală de 330.000 de lei și, în solidar cu Petre Mazilu, despăgubiri de aproximativ 40.000 de lei, daune materiale, și 350.000 de euro, daune morale, către familia polițistului.
Hotărârea pronunțată luni de instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în mai 2018 pentru ucidere din culpă, în dosarul deschis după moartea poliţistului Bogdan Gigină, în accidentul din 20 octombrie 2015. Acesta făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului, care preceda în trafic autoturismul în care se afla Gabriel Oprea. Procurorii au consemnat faptul că ministrul se îndrepta spre locuința sa, dar și că, d ela preluarea conducerii MAI, la începutul anului 2014, Oprea ar fi dispus - cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către poliţia rutieră - însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliţie rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. Anchetatorii l-au acuzat pe fostul ministru că astfel şi-a conferit, în mod discreţionar, "drepturi” neprevăzute de cadrul legal și a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit, mai ales că ar fi impus ca deplasarea echipajelor de poliţie rutieră să se facă în regim de viteză sporită.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Agerpres

