Revolta fostului ministru Elena Udrea, după permisia acordată lui Cioacă

elena udrea mesaj cioacă

Fostul ministru Elena Udrea, care ispășește la Penitenciarul de la Târgșorul Nou pedeapsa definitivă primită în dosarul Gala Bute, a reacționat, în acest weekend, la vestea că un alt condamnat celebru, Cristian Cioacă, beneficiază de o permisie de 24 de ore, pentru a doua oară în decurs de două luni.

“Nu am ceva împotriva permisiei lui Cioacă, este dreptul său legal, am o problemă însă cu modul în care principiul menținerii legăturii cu familia este legiferat la noi.

Legislația privind executarea pedepselor cu închisoarea este nu doar total ineficientă, România având unul dintre cele mai mari grade de recidiva din Europa, ci şi anacronica, ilogică, aberantă, în anumite prevederi, ce aduce la crearea unor adevărate drame umane, drame care nu aduc nici un beneficiu societăţii, doar distrug vieţi.

La cum am spus deja, legea actuală nu face nicio diferenţă între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii şi o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu, eventual cu un copil mic sau mai mulţi. Nu doar ca în ambele cazuri vizitele se pot primi doar în condiţiile în care se folosește un «dispozitiv de protecţie» un geam care ajunge să separe pe mama de copilul ei, dar și în ceea ce priveşte dreptul de a menţine contactul cu familia al deţinuţilor, tratamentul este identic. Adică, posibilitatea de a ieşi din penitenciar pentru a te întâlni cu familia, este acelaşi şi pentru un bărbat care merge să bea o bere cu rudele sale ca şi pentru o mamă care ar vrea să îi fie alături copilului său când este ziua lui de naştere, când merge în prima zi la grădiniţă sau la şcoală, când are un examen important, sau când are nevoie de alinarea mamei, pur şi simplu.

Păstrarea şi consolidarea relaţiilor cu familia, evident sunt importante pentru fiecare persoană care se afla în închisoare. Dar cu atât mai mult trebuie ocrotita şi susţinută relaţia unui copil cu mama sa, când aceasta este obligată să lipsească o perioadă de timp de lângă copil.

Legislaţia noastră nu are în vedere, în nici unul din aspectele pe care le tratează, situaţia copiilor al căror mame sunt în detenţie. La fel, categoria de deţinuţi, mame, mame de copii mici, nu exista în viziunea legiuitorului nostru.

Asta arată lipsa de înţelegere a rolului pedepselor raportat la societate, a nevoii de a sprijini dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor, evitând pe cât este posibil dobândirea de către aceştia a unui comportament de risc, în condiţiile în care este demonstrate cu studii recente, ultimul realizat anul acesta în Statele Unite, că copii ale căror mame sunt în detenţie rămân cu trauma pentru restul vieţii şi un procent important dintre aceştia ajung să încalce legea ei înșiși”, a scris Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook.

Fostul polițist a fost condamnat la aproape 16 ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte și profanare de cadavre, dar și de pentru violarea corespondenței electronice a soției sale, Elodia Ghinescu, al cărei cadavru nu a fost găsit niciodată.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!