Incident pe Aeroportul Băneasa. Un avion a ratat aterizarea

Băneasa

Incident grav pe Aeroportul Băneasa în această dimineață. Un avion școală a ratat aterizarea și a ajuns pe iarbă.

Un avion de mici dimensiuni aparținând Școlii Superioare de Aviație Civilă a depășit la aterizare pista Aeroportului Aurel Vlaicu. La bordul aeronavei se aflau două persoane, care nu au fost rănite. Potrivit autorităților, incidentul a fost cauzat de o eroare de pilotaj. Pilotul ar fi avut viteză prea mare la aterizare și din această cauză a depășit pista și a ajuns în câmp.

„Aterizarea a avut loc la ora 08.28, iar la bordul aeronavei se aflau două persoane, care nu au fost rănite. Avionul a fost tractat spre pozițiile de parcare ale Școlii Superioare de Aviație Civilă”, a transmis Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti potrivit b1tv.ro.

Incidentul a blocat pistele pentru câteva zeci de minute.

Două curse, care ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul Băneasa au fost redirecționate. Este vorba despre cursele Ryanair Memmingen – București și Wizz Air Napoli – București, care erau programate să aterizeze pe Aeroportul Aurel Vlaicu, dar au fost redirecționate pe Aeroportul Henri Coandă.

Potrivit oficialilor de pe Aeroportul Aurel Vlaicu, avionul Ryanair a revenit pe Băneasa, de unde își urmează cursa spre Memmingen, iar aerobnava Wizz Air București – Napoli decolează spre Italia de pe Aeroportul Otopeni.

Sursă foto b1tv.ro.