Prețul unei călătorii cu STB crește de la 3 la 5 lei - proiect

tramvaie stb tarife

Un proiect de hotărâre care va fi dezbătut săptămâna viitoare de Consiliului General al Capitalei prevede modificarea tarifelor STB. Prețul unui bilet, valabil pentru o călătorie, va crește cu 66%, până la 5 lei.

Tarifele propuse pentru călătoriile cu mijloacele de transport STB:

  • două călătorii metropolitane/90 de minute - 10 lei
  • zece călătorii metropolitane/90 de minute - 40 de lei
  • abonament metropolitan/24 ore - 14 lei
  • abonament metropolitan/72 ore - 30 de lei
  • abonament metropolitan/7 zile - 45 de lei
  • abonament metropolitan/1 lună - 100 de lei
  • abonament metropolitan redus 50%/1 lună - 50 de lei
  • abonament metropolitan/ 6 luni - 500 de lei
  • abonament metropolitan/12 luni - 900 de lei
  • călătorie la tarif special - supra-taxa - 200 de lei

Pentru călătoriile cu metroul, sunt propuse următoarele tarife:

  • o călătorie metropolitană și metrou/120 minute - 9 lei
  • două călătorii - 18 lei
  • 10 călătorii - 73 lei
  • abonament 24 ore - 22 lei
  • abonament 72 ore - 58 lei
  • abonament 7 zile - 82 lei
  • abonament o lună - 180 lei
  • abonament 6 luni - 900 lei
  • abonament un an - 1.600 lei

Proiectul prevede acordarea de mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov în vederea modificării contractelor de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători încheiate cu operatorii regionali STB SA, Serviciul de Transport Voluntari SA, Ecotrans STCM SRL, SC Regio Serv Transport SRL, notează Agerpres.

Conform referatului de aprobare, politica tarifară pentru transportul public a fost modificată ultima dată în anul 2021, iar majorarea tarifelor are la bază necesitatea asigurării sustenabilității financiare a serviciului de transport public, precum și menținerea unui nivel corespunzător de calitate, siguranță și continuitate. De asemenea, inițiatorii fac referire la costurile de operare care au crescut „semnificativ”, în special după majorarea prețurilor la energie electrică, combustibil și utilități; creșterea costurilor cu piesele de schimb, materiale consumabile și servicii de mentenanță; creșteri salariale; creșterea inflației.