Acțiuni preventive ale Poliției Brașov împotriva cerșetoriei și violenței în rândul minorilor

Acțiuni

La data de 28 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv și de control, în cartierele Răcădău, Astra și Noua din municipiul Brașov.

Obiectivele principale ale actiunii au fost orientate către prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cele contra patrimoniului, precum și combaterea cerșetoriei.

De asemenea, activitătile politiștilor au vizat și identificarea și luarea măsurilor de sancționare față de persoanele care tulbură ordinea și liniștea publică, precum și prevenirea migrației ilegale.

Un accent deosebit a fost pus pe prevenirea violenței în rândul minorilor, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor în unitățile de învățământ preuniversitar, prin prezența activă a polițiștilor din zonele adiacente acestor unitați scolare.

Conform reprezentanților IPJ Brașov, în cadrul acțiunii au fost efectuate controale la societăți comerciale pe linia sistemelor de securitate, fiind verificat modul de îndeplinire a atribuțiilor de către agenții de pază. Aici, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale incidente.

În total, pentru abaterile legislative identificate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.215 lei, pentru încălcarea normelor legale privind ordinea și liniștea publică, circulația pe drumurile publice și securitatea obiectivelor.

Sursă foto ilustrativ, Digi24.