Articole vestimentare, parfumuri și produse cosmetice contrafăcute descoperite în autoturismul unui gălățean oprit de polițiști pentru un control de rutină

contrafăcute

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, după ce, au oprit în trafic un autoturism, în interiorul căruia au fost descoperite mai multe bunuri purtând însemnele unor mărci cunoscute.

La data de 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov, în timp ce desfășurau activități specifice, au oprit, pentru control, în trafic, pe o stradă din municipiul Brașov, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani, din județul Galați.

În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit, în portbagajul autovehiculului, zeci de articole vestimentare, parfumuri și produse cosmetice, dar și materiale feroase, toate susceptibile a fi contrafăcute.

Toate bunurile descoperite au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.

Sursă foto IPJ Brașov