Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz fac cercetări în cadrul unui dosar penal, cu doi bărbați în stare de reținere, după ce aceștia ar fi sustras două oi de pe o pășune, situată în apropierea localității Racoș, dar și material lemnos dintr-un fond forestier, amplasat în afara localității Mercheașa.
Vineri 03 octombrie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați, de către un bărbat, de 53 de ani, cu privire la faptul că două persoane i-ar fi sustras două oi, de pe o pășune aflată în apropierea localitatii Racoș, județul Brașov.
După sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, pe un drum forestier din afara localității Racoș, au depistat doi bărbați, care se deplasau cu două atelaje hipo încărcate cu material lemnos, dar și cu cele două oi aparținând persoanei vătămate.
Tot în cadrul verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că cei doi bărbați, de 35 și 24 de ani, din localitatea Racoș, județul Brașov, nu dețineau documente legale de proveniență pentru lemnele pe care le transportau.
Astfel, în baza materialului probator administrat, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Potrivit IPJ Brașov, în cauză, cercetarile sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt de arbori, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Bărbat reținut de polițiști pentru furt. A sustras dintr-un autoturism mai multe bunuri
Foto ilustrativ, https://www.desteptarea.ro/