Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus măsuri pentru protejarea victimei, după ce o femeie ar fi fost amenințată de către soțul său.
Joi 16 octombrie, o femeie, în vârstă de 42 de ani, a anuțat la Secția 2 Poliție Brașov, faptul că în timp ce se afla la domiciliul familiei, din municipiul Brașov, soțul său ar fi amenințat-o cu acte de violență, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
După ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că există un risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 49 de ani, prin care au dispus măsuri pentru protecția persoanei vătămate.
Potrivit reprezentanților IPJ Brașov, femeia și-a exprimat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, astfel că polițiștii au întocmit documentația specifică și i-au montat acestuia un astfel de dispozitiv de localizare prin care, la acest moment, bărbatul este monitorizat, astfel încât să nu se apropie de victimă.
VIDEO 🎦 Tânăr din Prahova urmărit și reținut de polițiști după ce a încercat să scape de dispozitivul de monitorizare. Era sub supraveghere fiindcă și-a bătut bunica
Sursă foto ilustrativ, europafm.ro.


