VIDEO 🎦 IPJ Brașov. Percheziție domiciliară într-un dosar ce vizează activități cu agregate minerale

Percheziție

Joi, 30 octombrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la un imobil din județul Covasna, într-un dosar penal ce vizează activități cu agregate minerale desfășurate fără autorizațiile legale.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „executare de activități miniere fără permis sau licență”, faptă prevăzută de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2003 - Legea minelor și „executare, modificare sau extindere de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal”, faptă prevăzută de art. 93 alin. 1 din Legea nr. 107/1996 – Legea apelor.

Din cercetările efectuate până la acest moment a reieșit că, în perioada 2022 – decembrie 2023, o societate comercială ar fi prestat servicii de transport al agregatelor minerale în beneficiul direct sau indirect al unei alte persoane juridice care ar fi desfășurat activități de exploatare a resurselor minerale pe raza județului Brașov, fără a deține permis sau licență în acest sens.

În cadrul activităților de percheziție urmează a fi identificate și ridicate obiecte, înscrisuri și medii de stocare de interes probator, în vederea completării materialului probator și stabilirii prejudiciului cauzat.