Mai multe persoane au ajuns în arestul Poliţiei Brașov după ce au pătruns în locuințe și au sustras bunuri de valoare

arestul Poliţiei Brașov

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea unor persoane și efectuează cercetări într-un dosar penal, aflat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Miercuri 16 aprilie a.c., polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la adresele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt din imobile, situate în municipiul Brașov și localitatea Sânpetru.

Activitățile de cercetare au fost demarate de către polițiști după ce, în cursul lunii martie, la Biroul de Investigații Criminale au fost înregistrate sesizări privind săvârșirea unor infracțiuni de furt de către persoane necunoscute, săvârșite pe timp de noapte.

Investigațiile efectuate au dus la identificarea unui grup de persoane, care au fost arestate preventiv după administrarea probatoriului în cauză. Însă, în cadrul cercetărilor, a fost identificat și un alt cerc de persoane, toate din localitatea Vâlcele, județul Covasna, care, în cursul lunii martie, sub complicitatea unui bărbat de 35 de ani, care i-ar fi transportat pe cei implicați la adresa unor imobile aflate în construcție, din localitățile Brașov și Sânpetru, ar fi sustras produse electrice, scule utilizate în construcții, precum și alte bunuri cu valoare ridicată, pe care le-ar fi putut valorifica ușor.

Astfel, după perchezițiile efectuate, persoanele bănuite au fost conduse la sediul unității de poliție, unde, după audieri și administrarea probatoriului în cauză, patru dintre cele cinci persoane cercetate, cu vârste între 18 și 38 de ani, au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore și depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Al cincilea bărbat fiind deja arestat preventiv în cauza penală anterior cercetată.

Ulterior, după prezentarea acestora de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele a trei bărbați au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cel de-al patrulea a fost plasat sub control judiciar.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal aflat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, unde vor fi dispuse măsurile legale la finalizarea acestora.

 

Foto youtube/brasovtv