Măsuri dispuse de polițiștii brașoveni în două cazuri de violență domestică

violență domestică

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au emis două ordine de protecție provizorii și au dispus măsuri pentru protecția a două femei, care ar fi fost agresate fizic.

Marți, 4 noiembrie, în  jurul orei 08.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că partenerul său ar fi agresat-o fizic.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la domiciliul femeii din localitatea Racoș, județul Brașov, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, un tânăr, de 22 de ani, și-ar fi agresat fizic partenera, de 20 de ani, provocându-i acesteia suferințe fizice.

În baza celor constatate, cât și după cele rezultate în urma întocmirii formularului de risc, polițiștii au emis, în acest sens, un ordin de protecție provizoriu valabil pentru o perioadă de cinci zile, în care au fost stabilite mai multe obligații față de agresor în vederea protejării persoanei vătămate.

Chiar dacă polițiștii au propus victimei ca agresorul să poarte un dispozitiv electronic de monitorizare, aceasta a refizat această măsură.

Victimele violenței domestice nu vor mai plăti taxa de timbru pentru divorț și partaj. Legea, adoptată de Camera Deputaților

În aceeași zi de 4 noiembrie, tot în cursul dimineții, polițiștii Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au fost sesizați, printr-un apel de urgență, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost implicată într-un conflict cu sora ei.

Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat verificări și au stabilit că, între două femei, surori, de 50, respectiv 52 de ani, ar fi avut loc un conflict spontan, în timp ce se aflau în incinta unei societăți comerciale de pe strada Spicului, din municipiul Brașov. În cadrul conflictului izbucnit, femeia de 50 de ani ar fi agresat-o fizic pe sora ei.

După ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție pe numele femeii agresive, prin care au dispus măsuri pentru protecția persoanei vătămate.

De asemenea, polițiștii au întocmit și documentația în vederea montării unui dispozitiv electronic de monitorizare, însă persoana vătămată nu a fost de acord cu această măsură suplimentară de protecție.

În cele două cauze, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarelor penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie”, dosare instrumentate de către procurorii de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsurile legale.

Sursă foto ilustrativ, news.ro.