Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au emis două ordine de protecție provizorii și au dispus măsuri pentru protejarea victimelor, după ce două femei ar fi fost amenințate și agresate de către parteneri.
Sâmbătă 22 noiembrie, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați, de către o femeie, de 32 de ani, din comuna Cizbav, cu privire la faptul că fostul său partener ar fi amenințat-o cu acte de violență, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
După ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că există un risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 30 de ani, prin care au dispus măsuri pentru protecția a persoanei vătămate.
Potrivit IPJ Brașov, femeia și-a exprimat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, astfel că a fost întocmită documentația specifică, iar cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Ilfov – Poliția Orașului Turnu Măgurele, bărbatul a fost identificat, iar la acest moment este monitorizat prin dispozitivul de localizare, astfel încât să nu se apropie de victimă.
O femeie de 49 de ani a fost ucisă în bătaie de partenerul ei
Duminică, 23 noiembrie, în jurul orei 10.00 dimineața, politițiștii Secției de Poliție Rurală Hoghiz, au fost sesizați, de către o femeie de 46 de ani, cu privire la faptul că fiica sa, de 23 de ani, ar fi fost amenințată și agresată fizic de partener.
După sesizarea pe care polițiștii au primit-o, au efectuat verificări și au stabilit că, între cei doi parteneri, ar fi avut loc un conflict spontan. Bărbatul de 24 de ani, i-ar fi adresat partenerei amenințări și s-ar fi manifestat cu acte de violență fizică față de aceasta, în timp ce se aflau în locuința din localitatea Ticușu Vechi, ceea ce i-a creat femeii o stare de temere.
De asemenea, pentru consolidarea aspectelor constatate, polițiștii au întocmit și formularul de evaluare a riscului de violență, iar rezultatele acestuia au indicat faptul că există un pericol iminent de violență față de persoana vătămată.
În baza celor constatate, în cauză, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, tot aici fiindu-i stabilite și măsuri de protecție, printre care și interzicerea acestuia de a se apropia de femeie.
De asemenea, după informarea victimei, persoanei agresive i-a fost montat și un dispozitiv de supraveghere, astfel că, acesta urmează să fie monitorizat electronic pentru protejarea persoanei vătămate.
Conform reprezentanților IPJ Brașo, în cazurile prezentate, date fiind aspectele constatate, cercetările urmează a fi continuate în cadrul dosarelor penale pe care polițiștii le-au întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie, dosare aflate sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție
Sursă foto ilustrativ, https://www.pressalert.ro/


