VIDEO 🎦 Misiune contra cronometru, în Poiana Brașov, pentru salvarea unui pui de urs care își blocase capul într-un rezervor metalic

pui de urs salvat poiana brasov

Salvamontiști, jandarmi, voluntari, veterinari și pădurari au intervenit duminică, în Poiana Brașov, în cazul unui pui de urs în pericol de moarte după ce își blocase capul într-un recipient metalic. 

„Printr-un apel la Dispeceratul Național Salvamont, o persoană a anunțat că în timpul drumeției, în zona pârtiei Lupului, a zărit un pui de urs cu capul blocat într-un rezervor metalic”, a anunțat Salvamont Brașov.

Jandarmii montani și lucrătorii Serviciului Public Local Salvamont Brașov - Poiana Brașov au început căutarea puiului de urs, pe care l-au găsit în aproximativ o oră, în zona împădurită a Pârtiei de Schi Lupului Superior. Au fost anunțate, ulterior, și celelate autorități competente.

„Cum fiecare minut era foarte important, echipa specializată de intervenție a fost constituită, iar în așteptarea tuturor membrilor la fața locului jandarmii au supravegheat animalul care din cauza situației create era foarte agitat, riscul cel mai mare fiind ca acesta să plece în pădure, iar lăsarea întunericului ar fi făcut imposibilă salvarea lui.

Medicul veterinar a tranchilizat animalul și cu ajutorul unei foarfeci pentru tablă s-a reușit îndepărtarea găleții și salvarea puiului de urs.

Având în vedere că puiul nu prezenta alte probleme de sănătate, dar și a faptului că acesta nu a fost agresiv, echipa a hotărât eliberarea acestuia în pădure”, a precizat IJJ Brașov. 

La intervenție au luat parte reprezentanți ai S.V.S.U. Brașov, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. , Serviciului Public Local Salvamont Brașov - Poiana Brașov, Jandarmeria Brașov, precum și un medic veterinar.

Sursa imagini: IJJ Brașov, Salvamont Brașov