Polițiștii din Făgăraș fac cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de reținere, după ce aceasta a fost depistată, în trafic, conducând un autoturism, fără să deţină permis de conducere şi aflându-se sub influenţa alcoolului.
Miercuri, 5 noiembrie, în jurul orei 02:00 dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au efectuat semnal de oprire, pentru control, unui autovehicul, care circula pe strada Gheorghe Doja, din localitate.
Șoferul autovehiculului nu a respectat semnalele polițistului rutier și a încercat să se sustragă controlului, continuându-și deplasarea. În scurt timp a fost identificat și preluat în custodie, după ce a ieșit cu vehiculul în afara părții carosabile, producându-i avarii.
Potrivit IPJ Brașov, cel care s-a sustras controlului este un bărbat, de 47 de ani, din comuna Beclean, județul Brașov, care a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma interogării bazelor de date, polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a altor abateri săvârșite la regimul rutier, acesta fiind și în trecut depistat conducând autovehiculul sub influența alcoolului.
În cadrul dosarului penal, pe care l-au întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului, aceștia au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Activitățile de cercetare urmează să fie continuate sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
UPDATE. VIDEO 🎦 Accident grav, urmat de incendiu, pe DN1, în zona Băicoi. Șoferul a murit în mașina care a luat foc
Sursă foto ilustrativ, rasunetul.ro.


