Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru încălcarea unui ordin de protecție provizoriu emis pe numele său

ordin de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 1 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta a încălcat măsurile dispuse împotriva sa printr-un ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Secția 3 Poliție au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violență în familie și furt calificat, după ce, la data de 21 septembrie, în jurul orelor 23.00, o femeie a făcut o sesizarepotrivti căreia în timp ce se afla pe o stradă din cartierul Tractorul, ar fi fost amenințată și bruscată de către concubin, iar în timpul conflictului bărbatul i-ar fi sustras și un obiect personal.

În urma acestei sesizări, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, fapt pentru care, pe numele bărbatului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care polițiștii au dispus măsuri pentru protecția persoanei vătămate.

Femeia a fost de acord cu montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, astfel că polițiștii au întocmit documentația specifică și bărbatul agresiv s-a ales cu o brățară de monitorizare.

După două zile, la data de 23 septembrie, în jurul orelor 02.00, deși cunoștea prevederile ordinului de protecție emis împotriva sa, respectiv interdicția de a se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de femeie și de domiciliul acesteia, bărbatul de 44 de ani, a fost identificat de către polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție, în proximitatea domiciliului persoanei vătămate. Prezența bărbatului unde n-ar fi trebuit să fie a declașat alarma prin sistemul de monitorizare.

Polițiștii l-au condus pe bărbat la sediul unității, unde, după administrarea probatoriului, a fost reținut și introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore.

În acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor amintite, cercetări ce se află sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie propuse măsurile legale.

Sursă foto https://www.europafm.ro/