Din ianuarie, polițiștii și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov anchetează o tâlhărie petrecută la o sală de jocuri din municipiu. Indivizi mascați au pătruns, într-o noapte, în incinta societății, au atacat o angajată și au sustras 130.000 de lei. Două minute ar fi durat să dea lovitura, spun anchetatorii care astăzi au făcut publice imagini surprinse de camerele de supraveghere.
„La data de 24.01.2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată, comisă în incinta unei săli de jocuri din municipiul Brașov.
În fapt s-a reținut că, la această data, în jurul orei 06:48, după ce au acoperit cu vopsea de culoare neagră camerele de supraveghere amplasate în lateralul sălii, inculpații, având fețele acoperite cu măști, au pătruns fără drept în incinta societății și au imobilizat o angajată la sol sub amenințarea unui cuțit. În continuare, aceștia au sustras de pe barul din incinta sălii de jocuri suma de aproximativ 130.000 de lei, iar apoi au părăsit imobilul, în jurul orei 06:50.
Astfel, în urma unui complex de investigații, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Secțiilor nr. 1-5 din cadrul Poliției Municipiului Brașov și I.P.J. Covasna - Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au procedat la identificarea autorilor faptei, la scurt timp după comiterea acesteia, fiind vorba de doi bărbați, în vârstă de 26 ani, respectiv 36 de ani, ambii domiciliați pe raza municipiului Brașov.
Cu privire aceștia s-a stabilit că, imediat după comiterea faptei, au părăsit teritoriul României, sustrăgându-se urmăririi penale pe teritoriul Angliei”, a informat IJP Brașov.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus arestarea preventivă în lipsă a celor doi inculpați, iar în urma activităților desfășurate în cauză, au fost obținute mandate europene de arestare preventivă, cei doi inculpați fiind depistați și reținuți pe teritoriul Angliei.
Recidivist arestat pentru tâlhărie, la Ploiești. Victima este un bărbat de 72 de ani, căruia i-ar fi luat bani, telefonul, dar și cheile locuinței
„La data de 23.05.2025, inculpatul, în vârstă de 36 de ani, a fost extrădat de pe teritoriul Angliei și încarcerat în arestul inspectoratului. La data de 24.05.2025, acesta a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a procedat la confirmarea mandatului de arestare emis în lipsă.
Față de inculpatul de 26 de ani, procedura de extrădare este în curs de realizare”, au menționat reprezentanții IJP Brașov.
Sursa imagini: IJP Brașov