Înșelătorie cu lucrări plătite în avans pentru locuri de veci

Înșelătorie

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea fac cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente, privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu persoana bănuită în stare de reținere.

Cercetările au fost declanșate în urma unor sesizări, în baza cărora au fost desfășurate activități investigative, din care a rezultat faptul că, în perioada 2024–2025, persoana bănuită ar fi încheiat mai multe contracte de prestări servicii funerare, angajându-se să execute lucrări specifice unor locuri de veci.

În baza acestor înțelegeri, persoanele vătămate ar fi remis diferite sume de bani cu titlu de avans, însă, ulterior, obligațiile contractuale nu ar fi fost respectate, iar lucrările stabilite nu au fost executate sau finalizate.

Potrivit IPJ Brașov, extinzând cercetările, polițiștii au identificat mai multe persoane vătămate, care au reclamat un mod de operare similar, prejudiciul total cauzat fiind în curs de stabilire.

În baza materialului probator, față de persoana bănuită de comiterea faptelor, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale, iar, în baza materialului probator, la data de 29 ianuarie a.c., aceasta a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a dispunerii măsurilor legale care se impun la finalizarea acestora.

Sursă foto ilustrativ, crestin-ortodox.ro.