Starea de alertă de la Salina Praid a fost prelungită

 Praid

Starea de alertă pe teritoriul comunei Praid a fost prelungită cu 30 de zile.

Potrivit Antena 3 CNN, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Praid a decis miercuri prelungirea stării de alertă pe teritoriul comunei pentru încă 30 de zile. Astfel, Prefectura județului Harghita a prelungit starea de alertă pentru Praid și în perioada 10 septembrie-10 octombrie, inclusiv.

În intervalul menționat, autoritățile locale vor desfășura toate forțele și resursele necesare pentru efectuarea lucrărilor necesare.

Luna trecută, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a permis localnicilor evacuați din zona Salinei Praid să revină în locuințele acestora. O măsură care a fost aplicată după aprobarea procedurilor de monitorizare, alarmare și evacuarea, pe baza recomandărilor experților internaționali care au analizat situația.

Citește mai mult pe Antena 3 CNN.

Telegram

 

Sursă foto  Antena 3 CNN.